Cum arată programul de guvernare convenit de PSD, PNL și UDMR?

0
34

Coaliția PSD, PNL și UDMR a emis un comunicat comun în care prezintă măsurile din programul de guvernare pentru 2025. Iată măsurile agreate pe domenii:

Reforma statului

1. Reforma administrației centrale
– Reducerea numărului de ministere la maximum 16 și a numărului agențiilor cu cel puțin 25%.
– Comasarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor (niciun minister să nu dețină mai mult de 2 servicii deconcentrate la nivel teritorial).
– Reducerea numărului de secretari de stat cu cel puțin 50%. Regula de maximum 2 secretari de stat/minister/maximum 3 la ministerele mari.
– Audit de eficiență pentru fiecare autoritate centrală, instituții regionale și companii de stat, în primele 6 luni ale anului viitor.
– Desființarea instituțiilor regionale, începând cu 1 martie, cu scopul de a reduce birocrația excesivă, de a elimina structurile paralele.
– Lansarea unui program strategic de sprijin pentru eliminarea inegalităților teritoriale și accelerarea dezvoltării zonelor defavorizate.
2. Debirocratizare, simplificare, dereglementare
– Comasarea autori­tă­ților de reglementare din același domeniu de activitate în baza unei analize, în termen de 6 luni.
– Anularea sau simplificarea unor reglementări nefuncționale sau supra-birocratice.
– Digitalizarea și interconectarea bazelor de date de la nivelul administrațiilor publice centrale și locale.
– Din 1 iulie, instituțiile statului nu vor mai avea dreptul să solicite cetățenilor documente sau hârtii care sunt deja emise de alte instituții publice.
3. Descentralizarea și creșterea eficienței administrației publice locale
– Transfer de active, competențe și responsabilități de la nivelul ierarhic superior către cele inferioare.
– Identificarea activelor instituțiilor centrale lăsate în paragină sau prost administrate și transferarea lor în proprietatea primăriilor.
– Transfer de competențe în teritoriu între instituțiile statului.
– Finanțarea proiectelor de la bugetul de stat pe bază de eficiență și co-finanțare din partea autorităților locale.
4. Reforme privind reducerea cheltuielilor și a risipei banilor publici
– Reașezarea bugetului conform noilor priorități de dezvoltare. Analiza eficienței cheltuielilor în marile sisteme publice.
– Raționalizarea cheltuielilor nejustificate. Extinderea achizițiilor centralizate. Mecanism de control pentru creșterile care depășesc 20% față de costurile medii ale instituțiilor publice.
– Prioritizarea proiectelor de investiții pentru care se alocă efectiv fonduri la nivel guvernamental și local. Eficientizarea sistemului de achiziții.
– Un nou statut al func­ționarului public, care să cuprindă criterii de performanță, salarizare în funcție de criterii meritocratice.

Reforme privind consolidarea fiscal-bugetară

– Consolidare fiscal-bugetară în 7 ani conform angajamentelor cu UE. Reducerea deficitului bugetar la 7% din PIB în 2025 și menținerea datoriei în PIB mai mică de 60%.
– Menținerea cotei unice pentru predictibilitate fiscală.
– Reducerea taxelor și impozitelor pe muncă până la 5%, în cazul salariilor mici și a familiilor cu copii.
– Zero contribuție la asigurarea de sănătate pentru studenții care ocupă un loc de muncă în timpul studiilor de licență și masterat (sub 26 de ani).
– Scutirea de CASS și opțiune la plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv și se angajează.
– Impozitarea progresivă a marilor averi.

Investiții

– Peste 155 miliarde euro investiții publice în următorii 5 ani (120 miliarde euro în 4 ani).
– Peste 27 miliarde euro investiții pentru a finaliza rețeaua de 2.000 km de autostrăzi și drumuri expres și peste 2.700 km de infrastructură feroviară.
– Finalizarea celor 3 spitale regionale, construirea a 10 noi spitale, modernizarea a 17 spitale, construirea celor 200 centre comunitare integrate de sănătate în mediul urban și dotarea a 2.600 cabinete.
– Peste 16 miliarde euro în următorii 4 ani pentru investiții masive în irigații și stimuli pentru fabrici noi de procesare, susținerea depozitării și ambalarea produselor.
– Peste 6 miliarde euro investiții în sistemul de educație. Generalizarea Programului “Masa Caldă” în școlile din România. Sprijin pentru 750.000 de copii vulnerabili, pentru a reduce abandonul școlar. 900 creșe și grădinițe construite. Dotări moderne pentru 9.000 școli și 1.200 microbuze electrice pentru transportul elevilor.
– Investiții în tineri. Peste 1 miliard euro în învățământul dual + reducerea fiscalității.
– Stimuli economici de 6-8% din PIB anual pentru creșterea producției industriale în România (10 miliarde euro anual scheme de ajutor de stat și garanții etc).
– Un amplu program de dezvoltare care va viza 300 de orașe, cu o populație de sub 100.000 de locuitori, cu scopul de a reduce disparitățile teritoriale.
Pachet demografic – Sprijin pentru familiile cu copii
– Facilități concrete pentru achiziționarea locuințelor, inclusiv programe de subvenționare și garanții pentru credite.
– Credite avantajoase cu sprijin pentru dobânzi, care să ofere familiilor acces la resurse financiare necesare pentru un trai decent.
– Construirea a 100.000 de locuințe sociale în următorii ani.
– Construirea de creșe va continua, pentru a sprijini familiile tinere și a oferi condiții moderne pentru îngrijirea copiilor.

USR a refuzat să-și asume programul

USR a declarat că nu va semna programul de guvernare înainte de o analiză internă. Divergențele dintre coaliție și USR par să adâncească ruptura din cadrul fostei coaliții proeuropene.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.