„Statul, dezinteresat de soarta propriilor cetățeni care ajung imobilizați la pat”

0
0

Președintele Asociației Părinți Salvatori, Vasile Vlașin, a anunțat că a distribuit și ultimul pat de spital, din cele zece avute la dispoziție, unui pacient imobilizat la pat. Din păcate, numărul bolnavilor care ar avea nevoie de asemenea paturi speciale este foarte mare, iar statul nu oferă sprijinul necesar familiilor greu încercate.

“Am montat ultimul pat «de spital» pe care îl aveam disponibil, undeva pe Valea Izei. Un bărbat în plină putere și viață a suferit un AVC și, nu se știe pentru câtă vreme, va fi imobilizat la pat. Din păcate, eu singur nu pot acoperi toate nevoile care există în jurul nostru. Un pat costă de la 4.000 de lei în sus… Statul este dezinteresat de soarta propriilor cetățeni care ajung imobilizați la pat și care nu își permit din resurse proprii achiziționarea sau închirierea unui pat.
Prin Lege, fiecare localitate ar trebui să fie obligată să aibă o rezervă de asemenea paturi (și cărucioare) pentru a putea fi puse la dispoziția cetățeanului care a plătit impozite toată viața. Pentru mulți din cei care ajung imobilizați la pat, acesta este ultimul lucru de care mai au nevoie… Dacă doriți să multiplicăm bine, mai putem cumpăra împreună încă 10 paturi, să aducem puțină normalitate pentru încă 10 familii”, a declarat Vasile Vlașin, președintele Asociației Părinți Salvatori.

Cei care vor să ajute, pot găsi toate detaliile necesare la următorul link:
https://parintisalvatori.ro/cauze/10-paturi-speciale-pentru-persoane-imobilizate-la-pat/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.