Beneficiarii Centrului Comunitar Multifuncțional, din subordinea Direcției de Asistență Socială (DAS), împreună cu studenții Centrului Universitar Nord au trăit o experiență deosebită: împodobirea bradului de Crăciun.
“Fiecare copil și-a adus contribuția, fie cu globuri colorate, steluțe sau alte ornamente strălucitoare, unele confecționate chiar de ei. Așadar, copilașii au reușit să realizeze decorațiuni spectaculoase, sub atenta îndrumare a specialiștilor din cadrul DAS și a studenților băimăreni. Atmosfera a fost una plină de veselie, bucuria tuturor fiind la superlativ. În timp ce se lucra în echipă pentru a îmbrăca bradul în haine de sărbătoare, participanții au ascultat colinde simțindu-se mândri de munca depusă. Întreaga activitate a fost un moment de învățare a tradițiilor care se transmit din generație în generație, dar și o ocazie de a încuraja munca în echipă și a construi amintiri memorabile”, spun oficialii DAS Maramureș.