Zeci de maramureșeni solicită zilnic cardul european de sănătate

0
0

Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș înregistrează în această perioadă o adresabilitate tot mai mare în ceea ce privește eliberarea cardului european de sănătate. Numeroși cetățeni doresc să-și petreacă Crăciunul și Revelionul peste hotare, iar acest document este necesar pentru a putea beneficia de servicii medicale în caz de urgență.
În momentul de față, oficialii instituției spun că au și câte 40 de solicitări zilnic, dar se așteaptă ca numărul acestora să crească și la 100 pe zi, din experiența anilor trecuți.
„Se observă că solicitările în cursul lunii decembrie 2024, comparativ cu celelalte luni din an, au fost mai numeroase, ajungând în unele zile în această perioadă să depășească 42 de solicitări pe zi, în creștere exponențială în perioada sărbătorilor de iarnă. Odată cu venirea vacanței de sărbători, cererile vor crește substanțial, ajungând în anii precedenți și la 100 de solicitări pe zi. Cardul urmează să le revină solicitanților în termen de 10 de zile de la depunerea actelor” – a declarant Dan Lazăr, directorul executiv al CAS Maramureș.
Maramureșenii sunt obișnuiți să călătorească tot mai des în străinătate, astfel încât solicitarea cardului european a devenit pentru mulți o normalitate. Așa se explică și faptul că documentul este nelipsit în astfel de deplasări.
„De la începutul anului 2024 până în prezent s-au eliberat 9.123 de carduri europene. Credem că posibilitatea de a beneficia de servicii de sănătate pe teritoriul altui stat membru UE sau SEE, în cazul în care persoana în cauză se confruntă cu o stare de urgență, servicii acordate în baza cardului european și decontate ulterior de CAS Maramureș, este cunoscută și accesată de către asigurații noștri. Ne menținem această poziție luând în considerare numărul mare de solicitări adresate instituției noastre în vederea emiterii acestui document. Persoana care se deplasează în străinătate fără să dețină un card european de sănătate care se îmbolnăvește, poate solicita la momentul respectiv, instituției noastre, un certificat provizoriu înlocuitor de card european, pentru a nu fi nevoită să suporte contravaloarea serviciului medical din fonduri proprii. Documentul poate să fie solicitat în această situație și retroactiv” – a mai explicat Dan Lazăr.
Trebuie precizat că nu au survenit modificări legislative în ceea ce privește modalitatea de obținere a cardului european, condițiile și documentele care se depun în vederea eliberării lui rămânând același și anume: persoana să întrunească condițiile în ceea ce privește calitatea de asigurat; să depună la sediul instituției cererea tip care poate fi descărcată de pe site-ul CAS Maramureș sau se poate obține direct de la sediul instituției; copie act identitate; certificate de naștere după caz.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.