Elevi din Dej, într-un schimb de experiență la Târgu Lăpuș

0
0

Liceul Tehnologic “Grigore C. Moisil” din Târgu Lăpuș a fost gazda unui grup de elevi de la Colegiul Național “Andrei Mureșanu” din Dej, însoțiți de profesoarele Emilia Mureșan, Cristina Albinez și Alina Găldean.
Oaspeții au fost primiți cu bucurie atât de către cadrele didactice ale școlii, cât și de către elevi. Cu această ocazie, a fost realizată o prezentare a zonei geografice și istorice a Țării Lăpușului, a tradițiilor și a portului popular.
„Vizita prietenilor de la Dej reprezintă o fereastră deschisă spre parteneriatul Aspecte istorice și etnografice la confluența Someșurilor și în Țara Lăpușului, parteneriat prin care ne propunem să contribuim la protejarea, conservarea și promovarea patrimoniului istoric și cultural local, precum și la cercetarea, reconstituirea și conservarea anumitor preocupări și aspecte din viața satului de altădată, dar și la promovarea și revitalizarea unor meșteșuguri casnice tradiționale. Un prim pas în realizarea acestui demers l-a constituit și vizita la Biserica de lemn «Sfinții Arhangheli» din localitatea Rogoz, biserică înscrisă în patrimonial UNESCO și la Muzeul satului din Rogoz” – au arătat oficialii Liceului Tehnologic “Grigore C. Moisil” din Târgu Lăpuș.
Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă de prietenie și comuniune în așteptarea frumoaselor sărbători de iarnă, încărcate de bogate tradiții și obiceiuri păstrate cu sfințenie în comunitățile noastre, sărbători ce au în centru Nașterea Domnului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.