Sisteme inteligente de monitorizare a traficului rutier și pietonal în Târgu Lăpuș

0
10

Siguranța cetățenilor din oraș se va îmbunătăți în curând, după implementarea unui proiect important la nivelul orașului, care a primit finanțare europeană nerambursabilă.
„Am semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, actul adițional la proiectul «Sisteme inteligente de management urban la nivelul orașului Târgu Lăpuș». Prin investiție vom implementa sisteme de eficientizare, modernizare și monitorizare a traficului rutier și pietonal din oraș și satele aparținătoare, până în luna ianuarie 2026, cu bani europeni. Acest proiect presupune o mai bună supraveghere și desfășurare a activităților de pe domeniul public, punând în prim plan siguranța cetățenilor. Îi mulțumesc domnului secretar de stat, Marin Țole, pentru sprijinul acordat și pentru identificarea mecanismelor de finanțare la obiective de interes local, cum ar fi Stadionul Orășenesc Târgu Lăpuș sau Lacul Lighet, dar și pentru preocuparea manifestată în strategia noastră de a atrage investitori în Țara Lăpușului” – a spus primarul Vlad Herman.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.