Preotul Simion Felecan face parte din generația veche de slujitori la Sfântul Altar al Bisericii Ortodoxe Române. A avut un parcurs misionar deosebit. O vreme a fost secretar la cabinetul personal al Înaltpreasfințitului Teofil Herineanu, apoi a devenit preot și eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Din 1987, părintele Simion a ajuns să slujească la Biserica Buna Vestire din Munchen, Germania. Indiferent de locul în care a ajuns prin pronia divină, părintele Simion Felecan nu a uitat de cel cu care era pe același “portativ” duhovnicesc, arhiepiscopul Justinian Chira.
Preotul Simion Felecan își amintește că l-a cunoscut pe Înaltpreasfințitul Justinian Chira din vremea în care acesta era stareț al Rohiei. La acea vreme era seminarist, iar vremurile erau tulburi.
„Cred că prima dată l-am cunoscut în calitate de stareț, de viețuitor la mănăstirea Rohia prin anii ’60. Eram seminarist. Eram la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj. După ce am făcut primul și al doilea an la seminar, asta era prin 1959, s-a dat decretul 410 prin care s-a făcut prăpăd în biserică în general, și în special în Biserica Ortodoxă în sensul în care noi am fost numai de la Cluj dați afară peste 50. Și atunci aveam 16 ani. Am trecut printr-o încercare foarte mare, am încercat fiecare să ne refugiem, nu știam în ce direcție să o apucăm. Împreună cu un coleg al meu am mers la Rohia. Atunci l-am cunoscut pe părintele stareț. Rohia pe atunci era cu totul altceva, era duhul Rohiei, era embrionul de spiritualitate, miezul trăirii spirituale și al vieții duhovnicești la mănăstire. Atunci l-am cunoscut pe starețul Justinian”, așa își începe relatarea părintele Simion Felecan.
Ulterior, preotul a avut șansa să fie chiar coleg de seminar cu starețul Justinian, iar apoi au devenit colegi la Institutul Teologic Ortodox. „Preasfințitul Justinian s-a înscris și el la seminar pentru că fusese exmatriculat, cu ceilalți călugări, vreo 3-4-5, era și părintele Veniamin Micle (n.r. în prezent viețuitor la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea), pe atunci viețuia la Rohia. Un an am fost colegi la Seminarul din Cluj. După aceea am devenit colegi în anul IV. La facultate m-a depășit pentru că făcea doi ani într-unul. Și când am fost eu în anul II la Institutul Teologic, dânsul deja termina. A terminat facultatea. Și după aceea s-a întors la mănăstire acasă, ca stareț. El a făcut doi ani într-unul. De aici a început colaborarea noastră și apropierea, foarte mare apropiere”, a amintit părintele Simion Felecan.
Părintele Justinian Chira era “un coleg excepțional”. Impunea respect prin atitudinea sa, dar în același timp știa să se poarte cu multă naturalețe și cu dragoste față de ceilalți.
„Era un coleg excepțional. Noi îl respectam, deoarece era un coleg superior, totuși era stareț. Mi-aduc aminte odată cum a venit din piață și știa în ce condiții suntem. A venit cu o traistă mare de cireșe, le-a pus toate pe catedră și a zis: Țucă-i tata, hai și mâncați și voi să vă săturați. Făcea niște gesturi de omenie, ieșite din comun, de bunătate”, mai spune preotul Simion Felecan.
Bunătatea ce îi fusese sădită în suflet încă din momentul zămislirii nu și-a pierdut-o niciodată părintele Justinian. Era același om plin de omenie, de milă și de iubire, indiferent de poziția pe care o deținea în ierarhia Bisericii Ortodoxe.
„De exemplu, când era episcop-vicar aici la Cluj, stătea la etaj și eu mergeam zilnic. Mă lua pe după cap și ne uitam prin perdele și îi vedeam pe oameni plimbându-se prin fața catedralei. Unii mergeau în dreapta, alții în stânga, ca niște furnici. Și de acolo se uita și spunea: uite-i Simeoane, țucă-i tata cum fug ei ca furnicile, adică avea viziunea aceea superioară de om, de păstor, el îi vedea și se identifica cu ei, cu fiecare. Vă spun: era un om superior nouă. Îi privea cu multă dragoste. Nu era fățărnicie, între noi mai avem și părți mai slabe, el era foarte sincer. Era și drastic, că avea și momente de nemulțumire, de izbucnire, am trăit și eu aceste momente. Faptul că era nemulțumit de starea de atunci, de condiția preotului și se revolta în el și spunea: Doamne, nu știu ce aș putea face să pot da mai multă libertate, frumusețe, mai multă activitate preoților. Eram îngrădiți de comunism, de ideologia comunistă și nu aveam voie decât în biserici să ne manifestăm. Nici în școli, nici în spitale, nicăieri. Decât la amvon, dar și acolo trebuia să avem grijă. De multe ori se revolta în fața celor pe care ne cunoștea, cei care eram pe aceeași undă de comunicare cu dânsul, nu la oricine”, a continuat mărturisirea preotul Simion Felecan.
(va urma)
