Cum a fost creat un candidat?

0
15

Prima mea reacție la cele întâmplate până acum, în tulburata campanie electorală românească, a fost complexul de inferioritate față de apariția, mai greu de înțeles pentru mine, a unui meteorit pe cerul evenimentelor. Un domn cu vorbă puțină, invocând până la disperare poporul român! În loc să facă referire la alegătorii dumisale. O parte a alegătorilor fiindu-i alături. Fiți democrat în exprimare, domnule candidat!! Și cei mai indiferenți cetățeni au privit cu interes, chiar cu uimire, apariția acestui personaj în vâltoarea electorală. Și eu, care sunt conectat cu informația, sunt în tabăra uimiților. Cum nu am abandonat căutarea prin scris, am desțelenit terenuri pentru a mă dumiri ce se întâmplă în jurul meu.
Așa am ajuns la un text publicat recent în revista „România literară”, semnat de Mihnea Măruță. Autorul a lucrat în presă, este doctor în filosofie și predă cursul de filosofia comunicării la Departamentul de Jurnalism din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Este autorul cărții „Identitatea virtuală”(Editura Humanitas, 2023), în care scoate gândirea românească din rutina de a comenta lucrări străine și, totodată, ridică discursul asupra lumii digitale. Cartea ilustrează destinul nostru în lumea aparențelor digitale. Articolul, apărut în „România literară” nr. 51-52, 2024, explică într-un limbaj adecvat, ce stă în spatele campaniei pe care candidatul la Președinția României a făcut-o pe rețeaua TikTok. Este un text fără metafore, de specialitate, care se vrea lămuritor pentru viața virtuală. Cum a fost creat candidatul?
„Cum se face o asemenea operațiune națională? Se contractează o firmă care știe digital marketing (adică măruntaiele rețelelor). Cu câteva luni îna­inte de alegeri, firma creează un nucleu de comandă, o echipă operațională, care se ocupă de acest client și de campania lui. Se deschide o platformă de tip CRM (Customer Relationship Management), similară celor folosite de o companie care își targetează clienții pentru un magazin online. În spatele CRM e o altă platformă, denumită Data Management Platform (DMP), care folosește softuri de targetare și profiling. (Toate aceste mecanisme sunt specifice comerțului online). Se înființează o pagină principală sau un cont principal în fiecare rețea de socializare, la care se conectează platforma CRM (și, implicit, mecanismul de profiling). Se deschid, în toate rețelele, cât mai multe conturi și grupuri cu același scop, care sunt administrate de aceleași persoane aflate la nucleul de comandă.
Se încep postările pe acele pagini și pe acele conturi, înainte de campania electorală. Fiecare persoană care se alătură unui grup și fiecare persoană care dă doar un singur like/love, conturilor deschise de nucleul de comandă devine țintă, fiind retargetată de softurile platformei CRM, la fel ca în campaniile de comerț online. Se recrutează voluntari pentru operațiune dintre persoanele cele mai implicate. Se realizează automat un profil extins, cu mii și mii de caracteristici, fiecare votant care intră, chiar și o singură dată, în aria de acoperire a companiei. Persoanele care sunt deja atrase de partea companiei sunt întreținute cu mesaje care să le confirme alegerea.
Nehotărâții sunt retargetați cu mesaje diverse, în funcție de pasiunile lor, în ideea că măcar unul dintre acestea îi va atrage. Astfel se creează rețele secundare și terțiare, cercuri concentrice în cercuri concentrice, iar toate informațiile se adună în centrul de comandă, prin intermediul platformei CRM. În câteva luni se formează un bazin de milioane de persoane cu profiluri extinse, care sunt bombardate continuu cu aceleași mesaje, dându-le sentimentul că sunt parte a unei mișcări salvatoare, sau măcar de schimbare. Majoritatea acestor votanți au senzația că au ales liber să participe la mișcare. Odată venită campania electorală, se modifică numele unor pagini care păreau benigne și se trece la scopul propriu-zis al campaniei.
O națiune întreagă este astfel otrăvită, prin otrăvirea a sute de mii de familii și de minți vulnerabile. Astfel, votul nu mai are nicio legătură cu programe politice sau cu rațiunea. Astfel, votul este rezultatul unei momeli adaptate fiecărei minți, momeală care exploatează vulnerabilități, frustrări și neîmpliniri personale. Stop joc!”
Nu fac niciun comentariu deoarece nu mă pricep să deslușesc acest labirint. Dar am simțit nevoia să ofer celor care stăpânesc lumea virtuală această viziune a autorului. Care ne mai spune în cartea sa: „Cu fiecare minut pe care îl dăruiești rețelei de socializare, aceasta îți cunoaște și mai bine sentimentele. Nu numai că nu te poți bate cu ea, dar nici măcar nu știi ce știe ea despre tine”. Acesta ar fi destinul nostru în lumea aparențelor digitale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.