Mai multe senioare din Baia Mare au luat parte la un atelier de olărit inedit, în cadrul căruia au pregătit decorațiuni de Crăciun, pentru cei mici. Activitatea s-a desfășurat la Centrul Rivulus Pueris.
„Într-o atmosferă în care predomină armonia și recunoștința, acolo unde, în această perioadă, colindele străvechi aduc bucurie în suflete, senioarele noastre au pregătit cu multă îndemânare decorațiuni de Crăciun din ceramică. Produsele hand-made, realizate cu talent și îndemânare, în cadrul activității de olărit desfășurată la Centrul Rivulus, din subordinea Direcției de Asistență Socială, vor deveni cadouri pentru copiii și nepoții senioarelor noastre. Tot în cursul acestei săptămâni, bunicile au participat la activitatea intitulată Secret Santa, bucuria dăruirii fiind la superlativ. Mulțumim doamnei Nicoleta Mureșan – artist ceramist și doamnei Mihaela Ariciu – instructor sportiv, terapeut medicină alternativă pentru implicarea și atenția oferită seniorilor băimăreni” – spun reprezentanții Direcției de Asistență Socială Baia Mare.