Lecţie de patriotism şi credinţă, susţinută cu demnitate de preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în Baia Mare
De o adevărată lecţie de istorie au avut parte cei prezenţi la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, în ziua în care era sărbătorit apostolul considerat “protectorul românilor”, Sfântul Apostol Andrei, venit cu misiune înaltă pe pământul românesc, pentru a înfiinţa biserica creştină la nord de Dobrogea.
Preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, nu s-a limitat în a prezenta doar câteva date istorice, ci ne-a predat un adevărat curs de patriotism şi credinţă, de ce înseamnă să fii demn şi mândru că eşti român şi că avem sădită în fiinţa noastră credinţa apostolică. Căci rugăciunea şi puterea lui Dumnezeu ne-a salvat în vremurile de restrişte, atunci când toţi ne erau potrivnici.
“Domnul a dorit ca Unirea tuturor românilor să se petreacă la 1 decembrie, adică la o zi după praznicul Sfântului Andrei…”
Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” a fost plină de tineri care dacă au avut mintea şi inima deschise au putut să afle adevăruri despre care nu se prea vorbeşte în şcoli. Preşedintele Academiei Române a vorbit într-o notă caldă, simţitoare, despre Sfântul Apostol Andrei, dar şi despre Ziua Naţională a României, despre momentele istorice care au pregătit acest eveniment ce a adus atâta entuziasm şi împlinire în rândul poporului român.
“E bine să ne ţinem de ale noastre, să ne facem ceremoniile. Întâi în sufletul nostru trebuie să fie ţara, poporul acesta. Noi înşine să ne pregătim mai bine de viitor şi pentru noi, dar mai ales pentru creştinii noştri”, şi-a început cuvântul academicianul Ioan Aurel Pop.
Prima parte a conferinţei l-a avut în centrul prezentării pe Sfântul Apostol Andrei. “Vă mărturisesc că nu ştim prea multe noi, istoricii. Sfântul Andrei s-a născut în anul 6 î. Hr şi s-a dus la cele veşnice în anul 60 d. Hr. S-a născut în Galileea, împreună cu fratele său, Petru, în familia unui pescar sărac numit Iona. E singurul apostol care a purtat un nume de origine greacă. Toţi ceilalţi aveau nume ebraice. Numele lui vine de la cuvântul grecesc andros care înseamnă om, bărbat şi s-ar putea traduce liber prin bărbătosul sau viteazul sau virtuosul. A fost primul apostol al Mântuitorului Iisus Hristos. Prima şi cea mai veche tradiţie care menţionează prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul românesc de mai târziu au fost consemnate de un scriitor aproape uitat azi, Origene care la începutul secolului al treilea, la circa 50 de ani după trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol spune că atunci când apostolii s-au adunat şi au stabilit aria de misiune pentru fiecare, după ce Domnul le-a spus că vor fi cu toţii pescari de oameni, aria stabilită pentru Andrei în sinodul apostolic de la Ierusalim din 49-50 d.Hr a fost Sciţia, adică spaţiul de la nordul şi estul Mării Negre. Atunci regiunea era populată de mai multe neamuri, dar două mari o dominau: sciţii şi tracii. Dobrogea era numită atunci Sciţia cea mica”, a punctat preşedintele Academiei Române.
Detalii despre Dobrogea “în perioada aproape contemporană cu Sfântul Andrei” avem “de la un mare poet roman, drag nouă, Ovidiu care a trait cam în acelaşi timp, puţin mai repede ca Sfântul Andrei, dar au fost şi contemporani”.
“După transformarea Daciei în provincie romană, la începutul secolului 2 d. Hr, creştinismul s-a răspândit intens şi la nord de Dunăre şi treptat a cuprins întregul popor român. Limba în care s-a răspândit este limba latină, limba lui Ovidiu, limba în care apostolul Andrei a predicat, căci apostolii erau capabili să predice în toate limbile. Sfântul Andrei e protectorul poporului român şi lui trebuie să i ne închinăm în această zi (n.r. 30 noiembrie), lăudându-l şi rostind rugăciuni. Domnul a dorit ca Unirea tuturor românilor să se petreacă la 1 decembrie, adică la o zi după praznicul Sfântul Andrei. Se ştie că credinţa ne-a păstrat ca români şi ne-a dat tăria să trecem peste greutăţi”, a adăugat academicianul Ioan Aurel Pop.
“Am avut un proiect de ţară pe care ni l-am asumat, l-am făcut şi l-am dus până la capăt”
În a doua parte a conferinţei, subiectul a fost centrat în jurul evenimentelor care au precedat momentul de la 1 decembrie 1918.
“Cine a făcut Unirea? Cum s-a putut întâmpla ca la 1 decembrie să se petreacă miracolul? Unii cred şi spun că Unirea au făcut-o Marile Puteri. Alţii spun că Unirea a făcut-o războiul mondial. Dacă nu era războiul nu se făcea Unirea. Alţii că românii s-au milogit unde trebuia. Alţii spun că românii s-au purtat în funcţie de împrejurări, că au mai trădat pe ici, pe pe colo. Şi alţii spun că românii au avut mare noroc, că prin toate acestea mai târziu decât alţii, românii au reuşit să pună ţara lor pe hartă. Eu cred că lucrurile nu stau chiar aşa. Şi vă voi spune câteva argumente. România nu s-a format în 1918 cum crede lumea. Domnii noştri cei vechi se intitulau domni a toată Ţara Românească. România a fost oficializată târziu, a fost lăsată să funcţioneze târziu, dar ţara s-a format demult. Şi era o ţară de ţări. Nicolae Iorga care e un fel de părinte al tuturor istoricilor, contestat şi el azi în unele cercuri ale unor oameni fără educaţie, fără studii suficiente sau pur şi simplu rău-voitori, cel mai mare istoric român din toate timpurile, dar om cu greşeli ca toţi oamenii, spunea că Ţara Românească a avut un înţeles pe care unii nu l-au ştiut niciodată şi alţii nici nu au vrut să îl înţeleagă. Ea însemna tot pământul locuit etnograficeşte de români. Iar Kogălniceanu spunea cu 100 de ani înainte de Iorga: Patria e toată acea întindere de loc pe care se vorbeşte româneşte. Iar Nichita Stănescu a spus: patria mea este limba română. Prin urmare, prin toate acestea, avem a învăţa că unul din simbolurile noastre e limba noastră pe care trebuie să o sărbătorim tot timpul şi că, prin ea şi prin credinţă, prin rugăciunile rostite în limba română ne păstrăm patria”, a accentuat istoricul.
Începuturile momentului de la 1 decembrie îşi are “rădăcinile” în perioada paşoptistă. “Am avut un proiect de ţară pe care ni l-am asumat, l-am făcut şi l-am dus până la capăt. Planul l-au făcut luptătorii de la 1848, acei oameni minunaţi ca Avram Iancu. 1848 – 1918 are trei faze principale fără de care nu putem înţelege procesul: 1859 – Cuza Vodă, 1877 – Independenţa şi 1918- Unirea, acestea sunt momentele noastre astrale, cele mai importante. De ele s-au mirat străinii că le-am putut face”. (va urma)
