Au fost demarate controale
Cu toate că alimentația sănătoasă se promovează tot mai mult în școli și grădinițe, la capitolul practică avem mari lacune. Un exemplu simplu îl avem în cazul chioșcurilor din curțile școlilor, unde se vând tot felul de produse, numai cele sănătoase nu.
Un părinte revoltat ne-a reclamat acest fapt la școala din Baia Mare, unde își duce copiii. Nu vom da numele unității de învățământ, deoarece școala nu are atribuții de control asupra acestui segment și-n plus, situația o regăsim și la alte școli din municipiul reședință de județ și chiar din Maramureș. Legea care prevede exact ce produse pot fi comercializate în chioșcurile școlilor există de ani buni, din 2008, dar se pare că unii agenți economici au ”uitat” de ea pentru că este ”veche”. Astfel, conform ordinului Ministerului Sănătății, 1.563 din 2008, în anexa 1 se precizează lista alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor. Aflăm așadar că nu ar avea ce căuta pe rafturi bomboane, acadele, chipsuri, biscuiți sărați, covrigei sau alimente vrac. Nici sucurile nu au ce căuta în chioșcurile școlilor, ci doar apa plată sau minerală.
Ce zice exact legea, vă redăm mai jos:
– alimente cu conţinut mare de zaharuri, peste 15 g zaharuri/100g produs. Exemple: prăjituri, bomboane, acadele, alte produse similare. Se exceptează fructele și legumele proaspete
– alimente cu conţinut mare de grăsimi: peste 20 g grăsimi/ 100 g produs, din care, cumulativ: grăsimi saturate peste 5 g/100 g produs, acizi graşi trans peste 1 g/100 g produs. Exemple: hamburgeri, pizza, produse de tip patiserie, cartofi prăjiţi, alte alimente preparate prin prăjire, maioneze, margarină, brânză topită, brânzeturi tartinabile cu conţinut de grăsime peste 20%, mezeluri grase, alte produse similare
– alimente cu conţinut mare de sare, peste 1,5 g sare/100 g produs (sau peste 0,6 g sodiu/100 g produs). Exemple: chipsuri, biscuiţi săraţi, covrigei săraţi, sticksuri sărate, snacksuri, alune sărate, seminţe sărate, brânzeturi sărate, alte produse similare
– băuturi răcoritoare: orice tip de băuturi răcoritoare, cu excepția apei potabile îmbuteliate sau a apei minerale îmbuteliate
– alimente cu conţinut ridicat de calorii pe unitatea de vânzare: orice tip de aliment care, prin conţinut, aduce un aport de calorii de peste 300 kcal pe unitate de vânzare
– alimente neambalate: alimente vrac, sandvişuri neambalate. Se exceptează bananele şi citricele.
Dacă respectă legea, chioșcul nu este profitabil
Administratorul chioșcului se apără, spunând că doar cu câțiva covrigi sau cu câteva sandvișuri nu are cum să țină chioșcul, adică mai pe românește nu este profitabil. În plus, acesta spune că nu știe de legea prezentată mai sus, asta în condițiile în care una din clauzele contractului de închiriere a spațiului spune exact că trebuie ”să respecte legislația în vigoare privind comercializarea produselor alimentare destinate elevilor, conform OMS 1563/2008 din anexa”!
”Am fost la poliția economică și mi-au dat o hârtie în care îmi enumeră tot ce eu nu am voie să comercializez și nu am niciun produs care să fie interzis, în niciuna din școli, din cele pe care mi le-a enumerat domnul de la poliția economică. Nu am chipsuri, ci un produs copt la cuptor, din mălai, dar nu am niciun chips. Sucuri sunt, dar sunt interzise doar cola și energizantele care au cofeină și taurină, în rest nu. Eu altceva nu știu, dacă au apărut alte legi, eu nu cunosc. Sunt produse pe care le mănâncă orice copil, ce poate să vândă atunci chioșcul școlii? Să-l țin gol cu trei sandvișuri și doi covrigi? Atunci la ce să-l țin deschis? Un pic de dulce are voie copilul să mănânce, de când e lumea. Are nevoie copilul și de sare și de zahăr, în cantități mici. Ce să le dau la copii? Nu avem nici bomboane, nici alune. Avem un jeleu micuț. Nu am sucuri acidulate, ci doar de copii”, a declarat administratorul chioșcului.
Conducerea școlii în cauză spune că nu are nicio atribuție în verificarea produselor de pe rafturile chioșcurilor. Precizăm însă că, există unități de învățământ unde astfel de chioșcuri au fost desființate. Avem exemple în Baia Mare, unde școlile au tonomate unde se vând doar sandvișuri, tocmai pentru a evita discuțiile cu părinții pe această temă. În alte cazuri, învățătoarele de la clasele primare au ”interzis” copiilor să cumpere produse de la chioșcul școlii și i-au îndrumat pe elevi spre sandvișurile din tonomate.
Produsele neconforme trebuie retrase din vânzare
Am luat legătura cu autoritățile competente pentru a efectua controale în aceste unități. Un răspuns prompt l-am primit din partea Direcției Sanitar Veterinare Maramureș, care a efectuat imediat un control la chioșcul în cauză. Au fost constatate o serie de nereguli și administratorul a primit inclusiv o amendă.
”Unitatea este înregistrată. S-au dat niște termene pentru că au fost găsite niște nereguli în depozitare, rearanjarea în magazie a produselor pe trasabilitate, iar agregatul frig avea termometru pentru temperatură, însă avea o scurgere și trebuie recondiționat și vopsit, la bază. I s-a aplicat o amendată în valoare de 10.000 lei, însă contravenientul plătește în 48 de ore jumătate din minim. Minimul este 1.000 lei, deci amenda este 500 lei”, a declarat Vasile Pop, directorul adjunct al DSV Maramureș.
Oficialii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Maramureș, cei în măsură să verifice exact ce produse se pot vinde în chioșcuri, spun că s-au făcut controale chiar la începutul școlii și atunci nu au fost constatate nereguli. În urma sesizării noastre însă, s-a realizat un nou control, la chioșcul din curtea școlii în cauză.
”Întrucât s-au constatat abateri de la Ord. 1563/2008, precum și a Legii 123/2008, administratorul societății a fost sancționat contravențional conform HG 857/2011. De asemenea s-a dispus retragerea de la comercializare a produselor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor. În cazul în care părinții semnalează situații în care sunt comercializate produse alimentare care nu respectă prevederile Ordinului mai sunt menționat, le recomandăm să sesizeze în scris Direcția de Sănătate Publică Maramureș – SCSP pentru efectuarea verificărilor la fața locului și luarea măsurilor care se impun. Pe viitor ne propunem o intensificare a controalelor în acest segment de activitate prin organizarea unor acțiuni tematice la nivel județean”, au precizat reprezentanții DSP Maramureș.