Monografia Protopopiatului Vișeu, Istoria unui vechi Protopopiat Maramureșean (1468-2023)

0
0

Zi de mare bucurie duhovnicească au trăit participanții veniți într-un număr impresionant la Casa de Cultură din Vișeu de Sus unde a avut loc lansarea celor două volume a Monografiei Protopopiatului Vișeu. Au trecut 555 de ani de când s-a pomenit de protopop și protopopiat în această parte a Maramureșului. Primul protopop cunoscut cu numele și pomenit în 1468 ca protopop al Ierașului de Sus sau Protopopiatul de Sus este popa Nicolae din Vișeu de Jos. Așadar de la această dată se împlinesc 555 de ani de atestare documentară.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, evenimentul a fost prezentat de către Preasfințitul Timotei Sătmăreanul Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului și domnul Răzvan Bucuroiu scriitor, jurnalist, creștin și teolog ca moderator.
Un cuvânt de bunvenit a fost adresat de domnul Vasile Coman primarul orașului Vișeu de Sus.
Autorul și coordonatorul Monografiei, Protopopul Mihai Chira paroh al Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Vișeu de Sus a spus:
„Conceput în urmă cu patru ani (2020) proiectul unei monografii a Protopopiatului Vișeu s-a născut în primul rând dintr-o necesitate: nu exista nicio monografie a celui mai vechi protopopiat din Maramureș. Demersul acesta avea să mă poarte într-o călătorie unică și irepetabilă printre documente și povești care păstrează mărturia unei istorii impresionante și zbuciumate a bisericii maramureșene.
Dintr-un fond bogat de documente păstrate în arhivele parohiale, în arhiva Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului și cea a Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, arhivele de stat din Baia Mare și Cluj-Napoca, arhivele naționale din Ungaria și Ucraina (Arhiva de Stat a regiunii Transcarpatia), arhiva Institutului Național de Patrimoniu am extras o mulțime de date inedite despre protopopiat și parohiile ce l-au compus. Informațiile arhivistice le-am coroborat cu pisaniile și inscripțiile din biserici și de pe icoane, cu tradiția orală, cu însemnările de pe cărțile de cult, cu lucrări de specialitate și cu cercetări noi îndreptând erori sau completând goluri.
Munca mea a fost completată de un colectiv format din nouă specialiști cu care am realizat o primă monografie a protopopiatului și în care s-au adunat pentru prima dată la un loc informațiile despre acest vechi protopopiat maramureșean și parohiile care îl compun.
Materialul însumând șapte sute de pagini a fost împărțit în două volume: volumul I cuprinde repere geografice și istorice, istoricul protopopiatului, studii despre partimoniu sacru și studii de caz, iar volumul al II-lea cuprinde istoricul parohiilor și al mănăstirilor din protopopiat. Cele două volume au o ilustrație deosebit de reușită cu noile biserici și mănăstiri, de asemeni o bogată prezentare documentară, a parohiilor din orașele Vișeu de Sus, Borșa, Dragomirești, Săliștea de Sus, din comunele Petrova, Leordina, Vișeu de Jos, Moisei, Săcel, Bogdan Vodă cu satul Bocicoel, Ieud, Șieu, Botiza, Poienile Izei și Rozavlea.
La realizarea acestei lucrări și-au adus contribuția mai mulți autori cărora le adresez întreaga gratitudine: ahim. dr. Macarie Motogna, arhim. dr. Paisie Cinar pr. Prof. dr. Ioan Chirilă, pr. Viorel Jicăreanu, arhitect dr. Alexandru Baboș, dr. Livia Ardelean, dr. Dumitrița Filip, restauratorul de icoane Mihai Covaci, jurnalistul Teofil Ivanciuc.
E o datorie de onoare să aduc mulțumiri și colegilor mei preoți din protopopiat sau din alte părți, care în diferite feluri și forme mi-au acordat sprijin și încredere, făcând posibile cercetările din arhivele parohiale sau cercetările de teren.
De asemenea mulțumesc familiei, soției și copiilor care mi-au oferit răgazul documentării în măreața realizare “.
Au fost rostite și alte cuvântări: Arhim. Dr. Macarie Motogna exarhul mănăstirilor și schiturilor și starețul Mănăstirii Rohia, pr. Virgil Jicăreanu consilier eparhial al sectorului patrimoniu sacru și pictură bisericească, dr. Mihai Covaci restaurator de artă religioasă, pr. dr. Ioan Stan protopopul Lăpușului, doctor în istorie Filip Gherasim Viorel nașul de cununie al familiei Chira, doamna preoteasă Anamaria Chira și alți credincioși care au adus elogii acestei mari lucrări și făptuitorului ei pr. protopop de Vișeu Mihai Chira în această zi de aleasă bucurie spirituală.
Text și photo: prof. Aurel Ghilezan

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.