Traficul de persoane stârnește o tot mai mare îngrijorare și-n țara noastră, iar adesea victimele lui ajung să fie copiii. Aceștia sunt exploatați pentru materiale pornografice, iar fenomenul a ajuns în atenția opiniei publice, tot mai multe cazuri de acest fel fiind mediatizate, la nivel național.
Victimele sunt exploatate sexual, sunt puse la muncă forțată sau să cerșească, spun reprezentanții Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj Napoca.
”Avem de-a face cu metoda loverboy, prin care victimele sunt convinse să intre într-o relație cu traficantul, iar apoi sunt exploatate de obicei sexual și uneori prin obligarea la videochat. Avem multe cazuri de copii minori, care reprezintă jumătate din victime la nivel național. Avem cazuri de minori prin exploatare în online, prin producere de material cu caracter pornografic și de asemenea cazuri care au fost publice, dar care reflectă un fenomen destul de larg răspândit, acela al exploatării persoanelor în vârstă sau cu dizabilități în diverse stabilimente sau nu, sau exploatarea de către traficanți a persoanelor în vârstă prin obligarea la cerșetorie. Acesta este tabloul public al acestui fenomen la nivel național” – a declarat Alexandrina Bora, coordonatorul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca.
Femeile și tinerele, cele mai vulnerabile
Din statistici reiese că, de cele mai multe ori, victimele traficului de persoane sunt femeile care sunt ulterior exploatate sexual. Și bărbații se află însă în vizorul traficanților, însă pentru exploatarea lor prin muncă.
”Din statistici reiese frecvența cu care sunt identificate victime de pe anumite criterii. De pildă, avem distribuția pe sex și vârstă a traficului de persoane pe o perioadă de patru ani. 47% dintre victime sunt copii minori, iar dintre majori 40% sunt femei și 13% bărbați. Dintre minori exploatați, 40% sunt fete și doar 7% sunt băieți. Preponderent ca grup vulnerabil, avem femeile sau fetele care sunt preponderent exploatate sexual. Nu înseamnă că bărbații nu sunt victime ale traficului de persoane, tipul de exploatare fiind preponderent exploatarea prin muncă în cazul bărbaților. Este îngrijorător numărul de minori care sunt identificați ca victime ale traficului de persoane” – mai explică Alexandrina Bora.
Trebuie precizat că județul nostru nu se află printre zonele problemă la nivel național. În Maramureș s-au raportat cazuri de trafic de persoane, însă acestea sunt izolate. Mai exact, în 2021 au fost raportate 8 victime ale traficului de persoane, iar în anul 2022 numărul a scăzut la 3 persoane.