Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD și anunță că nu va candida la următorul congres pentru nicio funcție. El precizează, însă, că va rămâne în funcția de premier. Ciolacu a obținut locul trei la alegerile prezidențiale.
„Aseară i-am dat secretarul general demisia. Azi, la ora 17, am convocat un Consiliu Politic Național și o să venim și o să comunicăm decizia pe care o să o luăm. Nu vorbim de o acceptare a demisiei, pentru că e un act unilateral”, spune Marcel Ciolacu.
Întrebat cine va veni la conducerea PSD, Marcel Ciolacu a răspuns doar „un coleg”.
Întrebat, de asemenea, a cui consideră că este vina pentru tot rezultatul alegerilor, Ciolacu a răspuns: „a mea”.
El afirmă că i-a transmis felicitări Elenei Lasconi.
„PSD nu va face nicio contestație, chiar dacă diferența e foarte mică. Regulile democrației și importanța acestui tur doi este mult mai mare decât interesele noastre personale”, încheie Ciolacu.
Marcel Ciolacu a obținut locul trei la alegerile prezidențiale, după Călin Georgescu și Elena Lasconi.
(sursa: Mediafax)