Mai multe apeluri au fost primite în cursul zilei de ieri, la 112 prin care era sesizat un miros puternic de gaz în clădiri din Baia Mare.
Pentru a evita apariția unor probleme de sănătate, 910 persoane (elevi, cadre didactice, personal administrativ și auxiliar) din trei unități de învățământ au întrerupt programul la Liceul Teologic Penticostal Baia Mare, Grădinița nr.25 Baia Mare și Școala Gimnazială “Ion Luca Caragiale” Baia Mare. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de intervenție cu echipaje ale pompierilor militari, dar și echipe de intervenție ale operatorului de gaz. Oficialii Prefecturii Maramureș spun că nu sunt fisuri în rețele de gaz sau țevi de gaz avariate. A fost încărcată cu mercaptan, de către angajații TRANSGAZ, rețeaua/instalația de gaz în zona supermarket “Metro”, iar surplusul de mercaptan (derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit în odorizarea gazelor combustibile) a fost simțit în zona de vest a municipiului Baia Mare. Populația este sfătuită să nu intre în panică în astfel de situații și să deschidă ferestrele, ușile pentru aerisirea încăperilor. De asemenea, în cazul în care cetățenii simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul companiei DELGAZ GRID, la numerele de telefon 0800 800 928 sau 0265 200 928.