În săptămâna 28 octombrie – 3 noiembrie, s-au raportat 2.256 cazuri de infecții respiratorii, cu 26% mai multe comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent, când au fost doar 1.795 de cazuri.
În același interval, s-au înregistrat 2 cazuri de gripă clinică, dar nu au fost raportate cazuri de gripă confirmate cu laboratorul, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Maramureș.
Până în 3 noiembrie s-au înregistrat, în Registrul Electronic Național de Vaccinare, 22.633 de persoane vaccinate antigripal, din care 22.556 din grupele populaționale care beneficiază de decontare în regim compensat.