Centrul Național de Tenis din cadrul Federației Române de Tenis a găzduit întrecerile Selecției Naționale la categoria de vârstă U13. La fete s-a impus Sara Nicole Sitar (CS Călin Baia Mare), care a trecut în finală de Eva Maria Bulai (Liceul Sportiv “Mircea Eliade” București), scor 6-4, 6-2.
Bucuria acestui succes este cu atât mai mare cu cât câștigarea Selecției Naționale era unul din obiectivele Sarei pentru 2024. „Ca mental coach, mă simt extrem de mândru de rezultatele tale și de progresul pe care l-ai făcut. Ești un exemplu de ambiție și talent, iar acest trofeu este doar începutul unei cariere strălucite! Continuă să visezi mare și să lupți pentru obiectivele tale, deoarece suntem siguri că vei continua să ne uimești cu realizările tale”, scrie Giani Boldeanu pe contul de socializare. Născută în 4 decembrie 2011, Sara visează să devină, într-o bună zi, numărul 1 mondial. Un vis de care se apropie încet, dar sigur. La 13 ani neîmpliniți, are deja în palmares numeroase medalii câștigate la competiții naționale și internaționale de tenis de câmp. Sport pe care l-a descoperit pe când avea 3 ani și ceva. În prezent, se antrenează cu Denys Parmentier la clubul Canottieri Padova (Italia). Și este beneficiară a burselor DAR oferite de HHC România. „Anul acesta a jucat turnee internaționale Tennis Europe. A ajuns în mai multe semifinale și finale, atât la dublu, cât și la simplu. Este pe locul 140 la categoria U14, ea fiind în primul an la această categorie de vârstă”, a menționat pentru eZiarultău Simona Sitar, mama sportivei. Aur (dublu) la Tennis Europe Maribor (Slovenia), bronz (simplu) și argint (dublu) la Celje Open (Slovenia), aur (dublu) și argint (simplu) la Krka Open Otočec (Slovenia), două medalii de bronz (simplu și dublu) la Mogyoród Open (Ungaria) sunt printre cele mai importante rezultate obținute de Sara în acest an.