La ASSOC, angajații au șansa de a învăța o meserie nouă

0
61

Proiectul “Competențe în evoluție” poate fi șansa multor angajați de a învăța o meserie nouă și de a-și asigura un loc de muncă stabil. Cursul de debitator semifabricate, organizat gratuit în cadrul proiectului, derulat de ASSOC, va oferi formare profesională într-o meserie căutată pe piața muncii și va ajuta participanții să dobândească abilități practice și cunoștințe teoretice pentru a lucra mai eficient.
Primele activități din proiect au loc pe parcursul lunii noiembrie, când o echipă din cadrul Asociației ASSOC va lansa primele campanii de informare și conștientizare a importanței formării profesionale continue. Astfel, urmează sesiuni de informare în localități mai importante din județele regiunii de Nord-Vest, fiind vizate îndeosebi cele din care s-au primit cereri de la companii, dar și de la angajați care vor să-și aleagă competențele.
“Mergem oriunde există interes real pentru formare și dezvoltare profesională. Prin aceste sesiuni de informare, ne dorim să răspundem direct întrebărilor și să oferim fiecărui participant o oportunitate concretă de a-și crește șansele de angajare și stabilitate în muncă”, a explicat Liana Munteanu, manager de proiect.
Proiectul constă în consilierea profesională a 602 angajați și acordarea de sprijin pentru actualizarea competențelor acestora. Din totalul persoanelor cooptate în proiect, 488 urmează să fie incluse în programe diferite de școlarizare profesională
“Astfel, minimum 80 de angajați vor putea obține certificate de calificare, iar peste 150 vor putea participa la programe de inițiere în meseria de debitator semifabricate. Pe lângă aceste variante, prin proiect se vor organiza un curs de actualizarea competențelor digitale și unul de actualizare a competențelor manageriale. Cei interesați de oferta educațională destinată angajaților sunt invitați să trimită un email pe adresa assoc@assoc.ro cu un mesaj de intenție și datele de contact”, precizează responsabilii ASSOC.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.