• Academia de Fotbal Viitorul Cluj-Napoca – CS Minaur Baia Mare 2-2 (1-1) •
CS Minaur Baia Mare a irosit șansa de a reveni pe primul loc, după ce a terminat doar la egalitate confruntarea din prima etapă a returului, din deplasare, cu penultima clasată Academia de Fotbal Viitorul Cluj-Napoca, scor 2-2 (1-1). Echipa de pe locul 3 putea să obțină toate cele trei puncte în finalul jocului, dar Alexandru Dulca a ratat un penalty.
Fosta formație a lui Marius Popescu, actualul tehnician al grupării băimărene, a condus cu 1-0 și 2-1, dar Minaur a revenit de fiecare dată, însă echipa cotată cu prima șansă la victorie nu a fost capabilă să înscrie și golul trei pentru cele trei puncte.
Academia Viitorul din Cluj, echipă formată din jucători tineri și juniori, a deschis scorul încă din minutul 9, prin Alexandru Șerbănescu, dar Raphael Stănescu a egalat spre finalul reprizei, în minutul 37. Penultima clasată s-a trezit din nou la conducerea jocului în minutul 61, când Denis Zanc a schimbat tabela la 2-1, dar oaspeții au reacționat imediat, peste numai două minute, căpitanul Mircea Donca restabilind egalitatea. În cele 30 de minute rămase, Minaur s-a jucat cu ocaziile, unele dintre ele clare. Norocul îi putea surâde totuși în minutul 85, când a beneficiat de un penalty, ratat însă de Alexandru Dulca.
Astfel, Minaur nu a știut să profite de remiza albă dintre primele două clasate, SCM Zalău și CSM Olimpia Satu Mare, și continuă să rămână pe locul 3 în Seria 10, la unul, respectiv două puncte de contracandidate.
CS Minaur Baia Mare: E. Breban – I. Albu, A. Stan, D. Ispas, D. Mureșan (88, P. Batin), C. Erdei (56, Al. Dulca), A. Suciu, M. Donca, R. Stănescu (56, Fl. Chițaș), S. Ciocan (77, R. Vitan), D. Ciubăncan (56, Al. Pop). Antrenori: Marius Popescu, Romulus Buia și Vasile Șleam.