Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini a obținut premiul I cu proiectul „Agricultura ecologică – punte între trecut și viitor”, a cărui implementare a început în urmă cu 8 ani. Premiul a fost câștigat la Gala Națională pentru Practici Eficiente de Service Learning, desfășurată la Băile Tușnad, în competiție fiind înscrise 25 de proiecte.
De asemenea, liceul s-a numărat printre cei 34 de finaliști în competiția europeană, dintr-un total de 129 de proiecte din 8 țări, activitățile desfășurate fiind susținute de programul național „Școala Încrederii”.
Obiectivul principal al proiectului este de a atrage tinerii către domeniul agriculturii și creșterii animalelor, de a-i conștientiza asupra importanței agriculturii ecologice și de a-i încuraja să adopte metode sustenabile care protejează mediul. Prin activități practice și o expoziție organizată anual, elevii descoperă oportunitățile pe care liceul le oferă celor interesați să se implice în acest domeniu, a afirmat inspectorul școlar general prof. Mihai Pop.