După ce edilul Gheorghe Buda a fost reconfirmat în funcția de primar al orașului Șomcuta Mare, iată că acesta va face echipă pentru următorii 4 ani cu același viceprimar, în persoana lui Dragomir Sorin Cioltea.
”Vă mulțumesc pentru dorința de a continua în următorii patru ani ceea ce am început în cei patru ani ca viceprimar și 12 ani ca și consilier local. Domnul primar m-a inițiat în politică și mai ales în administrație. Mulțumesc cetățenilor pentru votul de la alegerile locale, rezultatul votului fiind datorat pentru ceea ce am făcut în ultimii patru ani. Vă voi sta la dispoziție în următorii patru ani la fel cum am făcut și până acum” – a declarat Dragomir Sorin Cioltea.
Trebuie menționat că primarul Gheorghe Buda l-a nominalizat pentru funcția de viceprimar, iar acesta a fost ales cu unanimitate de voturi.