SCMU Craiova – Ştiinţa Explorări Baia Mare 3-1 (25-22, 23-25, 25-15, 25-18)
Ştiinţa Explorări a pierdut meciul din etapa intermediară de la SCMU Craiova, contând pentru etapa 5 a Diviziei A1 la volei masculin, 3-1 (25-22, 23-25, 25-15, 25-18), dar îşi păstrează poziţia în ierarhie.
Băimărenii au cedat cu 3-1, însă au oferit o replică pe măsura adversarului, cel puţin în primele două seturi, precum şi în ultimul. Craiova şi-a adjudecat primul set destul de uşor (25-22), însă replica oaspeţilor nu a întârziat să apară în actul secund, câştigat la mare luptă de formaţia antrenată de Marius Botea (23-25), după ce echipa noastră a condus şi la şapte puncte (10-17). Setul trei a fost fără istoric, oltenii câștigând într-o manieră clară (25-15). Ultimul set s-a derulat sub semnul echilibrului, în prima parte, pentru ca, în partea a doua Craiova să se desprindă suficient încât să nu aibă emoţii (25-18).
Ştiinţa Explorări a revenit acasă şi se pregăteşte pentru un nou joc complicat, împotriva echipei Dinamo, confruntare programată sâmbătă, de la ora 12, în polivalenta “Lascăr Pană”.
• SCMU Craiova: G. Cuk 6 p (2 blocaje), Mihălescu 2 p, Dukic 22 p (un as, 2 blocaje), Stankov 6 p (3 blocaje), Cuciureanu 3 p (un as, un blocaj), Dulchev 18 p (un as, un blocaj), Banach (libero). Au mai jucat: Chavers 20 p (7 ași, 2 blocaje), Catrina 5 p (un as, un blocaj), Silvășan-Pașca 2 p (un blocaj). Antrenori: Dănuț Pascu, Claudiu Mitru.
• Ştiinţa Explorări Baia Mare: Szabo 2 p, Bălăi 11 p (2 ași, 2 blocaje), Chirino 5 p (2 ași, un blocaj), Tarța 3 p, Tănase 2 p, David 16 p (2 ași, 2 blocaje), Crișan (libero). Au mai jucat: Badea 6 p (un as), Breban 5p (un as, un blocaj), Medina 3 p (un blocaj), Urian (libero). Antrenori: Marius Botea, Gheorghe Socaciu, Ciprian Neamț.
• Au arbitrat: Benone Vișan și Eduard Popescu (București).
Rezultate etapa 5: Rapid Bucureşti – CSM Corona Braşov 0-3; Steaua Bucureşti – SCM Zalău 3-1; SCMU Craiova – Ştiinţa Explorări Baia Mare 3-1; Dinamo Bucureşti – Arcada Galaţi 3-1; Universitatea Cluj-Napoca – Unirea Dej 0-3. CSU Ştiinţa Bucureşti a stat.
Etapa 6: • Sâmbătă, 2 noiembrie: Ştiinţa Explorări Baia Mare – Dinamo Bucureşti (ora 12); Arcada Galaţi – Universitatea Cluj-Napoca (ora 17); CSU Ştiinţa Bucureşti – Steaua Bucureşti (ora 18); CSM Corona Braşov – SCMU Craiova (ora 19.30). • Duminică, 3 noiembrie: SCM Zalău – Rapid Bucureşti (ora 16.30). Unirea Dej stă.