Colegiul Medicilor din România se revoltă vizavi de intenția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a prelungi contractele pentru primul trimestru al anului 2025 pe toate domeniile de asistență medicală, cu tarifele aferente anului 2024. Aceștia cer o creștere care să țină pasul cu inflația.
Cu toate că tarifele au fost “înghețate” în 2024 și medicii au fost de acord cu suspendarea regularizării la 11 luni, aceste prevederi sunt valabile doar pentru anul în curs, nu și pentru anul 2025.
„Colegiul Medicilor din România își exprimă îngrijorarea referitor la menținerea pentru primul trimestru al anului 2025 a valorii punctelor pentru medicina din ambulatoriul de specialitate și medicina primară, în contradicție cu situația economico-socială actuală, cu previziunile financiare și, mai ales, cu discuțiile anterior avute cu CNAS pe finanțare. Referitor la propunerea CNAS de eliminare a regularizării la 11 luni, reprezentanții CMR solicită reintroducerea mecanismului de regularizare, așa cum a fost în contractul din 2023, doar astfel sumele alocate asistenței ambulatorii de specialitate și asistenței medicale primare vor putea fi utilizate integral în aceste sectoare de asistență medicală” – spun aceștia într-un comunicat de presă.