Arhive Zilnice: 24 octombrie 2024

În Comuna Giulești a fost inaugurată una dintre cele mai moderne săli polivalente de sport din județul nostru, cu 180 de locuri în tribună. Este o investiție în valoare de 9,8 milioane lei, finanțată de Compania Națională de Investiții. La eveniment au participat: Ionel Bogdan,...

Societatea Patriotică Culturală ”Avram Iancu” Filiala Baia Mare organizează manifestări de marcare a bicentenarului nașterii eroului național Avram Iancu. Evenimentul va avea loc în data de 25 octombrie. Astfel, de la ora 12.00 se va desfășura ceremonialul religios, cu depuneri de coroane și jerbe de...

Scandal la Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania. Sindicatul Angajaţilor din România, care numără 60% din salariaţii celebrei instituţii de cultură, a scos la iveală mai multe probleme care se accentuează pe zi ce trece în cadrul ansamblului. De altfel, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş (ITM)...

Fără să crezi în conspiraţii, deja începi să-ţi pui întrebări în ce priveşte războaiele contemporane. Par a fi poligoane de încercare a noilor armamente, mai mult decât lupte de eliberare. Tot mai rar e vorba de lupte de eliberare, de dreptate, de autoapărare. Cât...

Primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegeran, a depus jurământul pentru cel de-al 7-lea mandat consecutiv! De asemenea, cu această ocazie s-a constituit și noul Consiliu Local al comunei Fărcașa. Forul legis­lativ din Fărcașa are în componență 13 consilieri și următoarea structură politică: 7 consilieri din partea...

Primăria Baia Mare a anunţat că tocmai a primit banii necesari reabilitării unei zone emblematice pentru municipiu. Este vorba despre Piaţa Revoluţiei sau platoul Bucureşti, cum este cunoscut locul de majoritatea băimărenilor. „Am semnat contractul de finanțare şi modernizăm Piața Revoluției din Baia Mare printr-o...

Oraşul Baia Sprie se modernizează pe an ce trece. Acum a venit rândul sistemului de iluminat public. Pe lângă latura practică şi estetică, investiţia mai vine şi cu o economie mare la bugetul local. „Ca gospodari ai orașului, ne preocupăm continuu să facem economii prin...

Sarabanda depunerilor de jurăminte din partea primarilor aleşi la alegerile locale din vară continuă în Maramureş. Astfel, marţi, în cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației, Alexa Semeniuc a depus jurământul pentru un nou mandat în funcția de primar al comunei Rona de Sus. Tot în aceeaşi zi,...

În cadrul acțiunii JUPITER, miercuri, 23 octombrie, polițiștii maramureșeni, sub coordonarea unui procuror, au pus în aplicare 18 mandate de percheziții domiciliare, în județul nostru. Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul să­vâr­șirii infracțiunii de...

Din această lună, toți elevii care au intrat în clasa a III-a vor avea acces la programul educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine eco-responsabilă”, program menit să transmită tinerelor generații principiile unei alimentații sănătoase și gesturi responsabile. Programul, susținut...

În această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș pune la dispoziția celor interesați 553 locuri de muncă vacante. Se caută: actor, agenți curățenie clădiri și mijloace de transport, agenți de securitate, agenți de vânzări, ajutoare bucătari, ajutoare ospătari, ambalatori manual, asistent personal...

Naționala de tineret a României se reunește la Bacău pentru un stagiu centralizat, stabilit în intervalul 3-10 noiembrie. Selecționerul Adrian Petrea a convocat pentru această acțiune 20 de jucători, toți din campionatul intern. Inclusiv de la CS Minaur Baia Mare, care îl va avea...

Zilele acestea, în creșele din Baia Mare, personalul medical al cabinetelor medicale școlare din subordinea Direcției de Asistență Socială a desfășurat activități de educație pentru sănătate având ca temă importanța fructelor în alimentație. „În creșă, copilului îi sunt furnizate două mese principale și două gustări,...

Rockwave Tavern împreună cu clubul de motocicliști Rock N’ Road organizează un eveniment medieval dedicat copiilor și copilului interior din fiecare adult. Manifestarea dorește să aducă la viață istoria și cultura fascinantă a Maramureșului și va avea loc în data de 24 octombrie, de la...

În cadrul programului intitulat ,,Școala Verde”, profesorii și elevii Liceului Teoretic ,,Bogdan-Vodă”, din Vișeu de Sus, s-au implicat într-un program de formare prin mișcare în natură și în sala de sport. Programul a debutat luni, 21 octombrie 2024, printr-un traseu urmat pe jos, cu plecare...

Asociația ASSOC a lansat un proiect dedicat instruirii continue a angajaților, în profesii deficitare în Maramureș, dar și în alte județe vecine. “Experiența ASSOC din proiectele anterioare a relevat necesitatea dezvoltării competențelor angajaților din Regiunea Nord-Vest. Un proiect dedicat acestui scop este «Învățare continuă pentru...

Temperaturile tot mai scăzute de afară determină oamenii străzii să găsească diverse metode de a se adăposti de frig. Așa s-au trezit unii cetățeni din Baia Mare cu persoane fără adăpost, care și-au făcut “culcuș” sub balcoanele locuințelor. În acest sens, în ultima perioadă,...

16 membri ai grupării FC Prietenia Baia Mare s-au deplasat la Białystok (Polonia) pentru un meci amical cu echipa Allstars Jagiellonia din localitate. Adversarul băimărenilor are în componență numai foști jucători de la formația Jagiellonia Białystok din prima ligă poloneză. Partida s-a desfășurat pe...

A doua ediție a Cupei ChessMania, eveniment derulat sub egida Academiei de Șah Maramureș, a reunit la Eurohotel Baia Mare patru întreceri: concursul de șah clasic cu 67 de concurenți din trei țări; întrecerea de blitz cu trei Mari Maeștri (GM), un Maestru Internațional...

ACS Strategic Baia Mare a participat la a doua ediție a ChessMania. Concurs organizat în Baia Mare de Academia de Șah Maramureș. Omologat de Federația Internațională de Șah și de Federația Română de Șah. Turneu de șah clasic și blitz. Open Under 2400. Plus...