În Baia Mare, a doua ediție a ChessMania

0
10

În perioada 17-20 octombrie, în Baia Mare are loc ChessMania, a doua ediție, eveniment sportiv organizat de Academia de Șah Maramureș. Concurs omologat de Federația Internațională de Șah și de Federația Română de Șah. Turneu de șah clasic și blitz, Open Under 2400, plus turneu de șah rapid pentru sportivii fără Elo, legitimați sau nu.
ChessMania se va derula la Eurohotel Baia Mare. Festivitatea de deschidere are loc joi, 17 octombrie, la ora 16. Prima rundă de clasic începe la 16.30. Ședința tehnică pentru blitz e programată vineri, 18 octombrie, de la ora 18.45. Prima rundă începe la 19.
Și-au anunțat prezența la competiția din Baia Mare GM Vladimir Okhotnik, GM Gergely Szabo, IM Cătălin Ardelean și GM Andrei Istrățescu – “unul dintre cei mai titrați șahiști români, cu multiple participări la Olimpiadă, Cupa Mondială și concursuri internaționale; a obținut titlul de mare maestru la 18 ani și a atins Elo maxim 2677”.
De asemenea, sub “cupola” ChessMania, are loc și concursul de șah rapid pentru sportivi legitimați și nelegitimați, fără Elo. Acesta se va derula sâmbătă, 19 octombrie, cu startul la ora 15.00.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.