Toamnă superbă în Maramureș • Traseu auto impresionant cu mine, defileu, cătune, Preluci

Ai uneori în față câte o zi în care vrei să faci multe. Tot, dacă se poate. Realitatea din teren nu e aceeași cu planul tău, așa că te vezi nevoit să improvizezi. Când nu-s de găsit oameni, oficiali, te iei și te duci departe, sus, în natură.
Dincolo de Târgu Lăpuș, într-un capăt de Maramureș și de Țară a Lăpușului, ai în jur o mulțime de atracții. Cum ar fi să le atingi toate, ba încă din fuga mașinii. Pornim de la podul din Răzoare. Intrăm câțiva kilometri spre fosta mină a satului, de pe vremea când nu era Răzoare, ci Mașca. Interesante minereuri acolo, acum pustiu cât vezi cu ochii. Și totul copleșit de pădurice frumoasă de mesteacăn, salcâm, plop. Deplângem soarta industriei ro­mâ­nești, revenim spre sat, spre pod, cotim spre Coroieni dar ignorăm de data aceasta Ponorâta. E colorată, așa e, dar am vrea o zi cu frumos. Din Coroieni, urcăm pe drumul intercomunal spre Vima Mică, la limita cu Sălajul vecin. Priveliști frumoase, fânețe și turme de oi. După ce ieșim din Vima Mare, dăm de superba și din păcate ignorata “stâncă” Cuesta Vimei, de fapt un perete superb de nisip compactat, modelat de vânt și de ape. Ieșim în județeanul dintre Vima Mică și Boiu Mare, pentru puțin timp. O să râdeți, dar drumul acela, de care legenda zice că era declarat în fals asfaltat, încă din vremea comuniștilor, a fost una din cele mai mari realizări ale județului, recent. Acel drum are o logică interesantă, o dezbatem cu altă ocazie. Cotim pe probabilul viitor drum asfaltat, spre Sălnița. Un drum trist de sat a devenit drum larg, pietruit temeinic, pregătit pentru asfaltare, grație fondurilor Saligny. Urcă până pe Culmea Prelucilor, în satul Dealu Corbului, aparținător și el comunei Vima Mică. Traversăm satul, oprim la podul din defileu. Da, noi am fost cei care am râs de acest pod. Era o punte acolo, cu mașina se trecea prin apă, uneori. Apoi, s-a făcut un pod, care a stat degeaba un deceniu, poate mai mult, cu drum de pământ pe de-o parte, cu drum impracticabil și spălat de ape de cealaltă parte. Acum? Zbori, deși încă nu e asfalt.

Dar e vremea să descălecăm. La pod, urcăm prin pădure spre una din cele mai frumoase vederi ale Cheilor Lăpușului. O forțare pe o cărare abruptă te scoate în jnepeniș, un vârf de deal plin ochi de tufe țepoase de ienupăr. Mai insiști, traversezi, ajungi pe Custura Cetățuii, o culme superbă de stâncă ce-ți arată în depărtare Piatra Ciutei, satul Dealu Corbului, în timp ce râul curge leneș, deloc grăbit, decât ici-colo, prin defileu. Pădurea a prins culoare, e superb iar. Nu mai este gălbuie, bolnăvicioasă, ci multicoloră. E o sărbătoare, o încununare a anului extremelor meteo, al supraviețuirii din an. Bonus, ne fac cu ochiul patru hribi superbi, uitați de culegătorii de peste weekend.
Înapoi la mașină, trecem podul, urcăm spre Dealu Corbului, sătuc odinioară izolat de propria comună. Acum, se circulă decent. Pantă, da. Dar drum profilat bine. Vedem cum va supraviețui iernii! Ajungi în sat, în “centru”. Școala închisă, odinioară avea 4 copii, ultima dată când am prins-o deschisă. Din școală a ieșit învățătorul… 4 copii… și un cățel, care dădea fericit din coadă că are oaspeți! Vizavi e micuța bisericuță, în curtea căreia se află o mare raritate, o cruce albastră de Săpânța, veche, făcută de mâna legendarului Stan Ioan Pătraș! Comandată de acolo, montată aici. Drumul bun trece prin sat, iar de la ieșire te izbește realitatea…infamul și îngrozitorul “drum al Sapardului”. Odinioară făcut drept macadam, tot cu fonduri europene, de firmele unui fost ministru clujean, făcut în pripă și la mișto parcă, acum e doar o înșiruire de gropi. Se circulă cu mare curaj cu viteza a doua, altfel așa, ca-n parcare. Ne întâlnim cu microbuzul școlar galben, ce vine dinspre Preluca Veche, spre Dealu Corbului, cu un copil!
Nu o luăm spre asfalt, ar fi varianta cea mai simplă, Preluca Veche și coborâre spre Măgureni. Frumos traseu de altfel. Continuăm să ne târâm, ajungem la două case, aici e coborârea spre Copalnic, cea veche, prin Prihodiște. Intrăm pe asfalt și zburăm spre Preluca Nouă. De ce? Pentru belvedere. De aici din zonă se vede ca-n palmă Fisculașul, Baia Sprie, Baia Mare. Se vede Gutâiul cu Creasta, perfect. Spre dreapta, dintr-un anume unghi, se văd munții Țibleș și se vede vag una din crestele Rodnei, de la Borșa. Se vede, spre stânga, capătul Carpaților, la Seini, exact profilul carierei. Și da, din alt unghi, mai încolo, spre Codru Butesii și Întrerâuri, se vede Baia Mare altfel. Cu Chioar, cu Culmea Codrului, ba chiar și haldele de steril. Dar merită. Mai ales toamna.
Continui drumul pe asfalt, spre Preluca Nouă. Îngust, dar perfect. Ceva de gen spre Preluca Veche ar transforma Prelucile într-o Elveție miniaturală. Și evident, nu s-a spus nimic aici despre vecinătatea cu defileul și cu minunățiile de la bază, cu cascade, stâncării, trasee, sălbăticiuni.
Dar ajungi iar în fața unei decizii. Poți coborî spre Copalnic, pe asfalt, pe drum județean. Poți continua pe asfalt spre Codru Butesii, cu coborâre la alt pod și apoi spre Șomcuta. Sau alegi să mai mergi un kilometru doi pe piatră și noroi, spre asfaltul cel nou de la Întrerâuri, ca să cobori în defileul Cavnicului și apoi spre Coaș. Altă aventură, alte belvederi. Și da, pe tot traseul, ici colo vezi urme din fosta civilizație a Prelucilor, Mai o șură învelită cu paie. Mai animale în semilibertate, la păscut. Mai o curte cu porci roșcați, ce sugerează povești de dragoste la margine de pădure, cu verișorii mistreți. Bisericuțe mici, închise, fără preot local. Școli închise sau în conservare. Cămine culturale modernizate, dar pentru ce? Peste tot, ca un laitmotiv, mașini trase pe dreapta, ale culegătorilor de ciuperci, omniprezenți în aceste zile. Foarte optimiști majoritatea. Da, sunt ciuperci, dar cererea e imensă. Nu atât a oamenilor, cât a celor ce adună industrial, iar ciupercile pleacă cu precădere înspre Italia…de unde ne revin… pizze cu urme de hribi autohtoni, creme, prafuri, la prețuri șocante.
Am pornit traseul de la Răzoare, pe asfalt. Îl încheiem pe asfalt proaspăt, de la Întrerâuri la Coaș. Zona întreagă abundă de case de vacanță, așa cum n-am văzut pe drum încoace. Ba până și ideea frumoasă a acelui glamping dintre Preluci părea părăsită, desuetă. Deși dacă oprești și te uiți roată, înțelegi ideea. O belvedere în care, la propriu, poți citi pe hartă aproape jumătate din Maramureș!