– Urmare din nr.10460/21 septembrie 2024 –
Părintele Iustin Tira mărturisește că a iubit mult diaconia. A avut binecuvântarea să se formeze lângă un adevărat far duhovnicesc, Preasfințitul Justinian Chira. Împreună cu el a străbătut eparhia Clujului în lung și-n lat. Avea entuziasmul tineresc și de regulă nu simțea oboseala, dar uneori observa că puterile trupești îi mai slăbeau. În schimb, episcopul-vicar era mereu în vervă și plin de vigoare chiar și după o zi intensă de slujire și de vizite arhierești.
„Am iubit foarte mult diaconia, am parcurs cu multă bucurie această etapă din viață și îmi era drag să slujesc, nu simțeam deloc oboseală în toată această activitate, deși era una foarte solicitantă. Am bătut eparhia Clujului care avea atunci și Maramureșul, nu numai Bistrița, de-a lungul și de-a latul, de sute de ori. De exemplu, făceam drumul de la Cluj la Poienile de sub Munte și la întoarcere ne mai opream într-un loc să facem o Vecernie deși făcusem o Liturghie și Vecernie. În drum spre casă cel care era mai cu chef de vorbă și mai vesel, mai bine-dispus era vlădicul Iustinian. Noi eram cam sfârșiți, încercam să ațipim, iar dânsul parcă atunci începea o zi după o săptămână de odihnă”, povestește cu umor părintele Iustin Tira care pare să fi moștenit aceeași forță și tărie în cuvânt și în slujire, de la episcopul Justinian Chira.
În postura de diacon, părintele Iustin Tira a avut ocazia de a se deplasa împreună cu Preasfințitul Justinian, la ședințele Sfântului Sinod de la patriarhie. Era o atmosferă caldă între ierarhi, iar vlădicul Justinian, deși mai tânăr în comparație cu ceilalți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române impunea respect, prin atitudinea sa demnă, însă avea și darul de a se face iubit. Mai târziu, când episcopul Justinian ajunsese la o vârstă mai înaintată, era privit cu și mai multă admirație pentru verticalitatea sa în problemele bisericii, dar și pentru înțelepciunea sa, astfel încât mereu se ținea cont de cuvântul său “cu putere multă”.
„L-am însoțit și la ședințele Sfântului Sinod și pe el și pe arhiepiscopul Teofil, dar nu de foarte multe ori. Atunci erau vremurile în care se circula cu trenul. Am cunoscut sinodalii, pe patriarhii Iustin, Iustinian, Teoctist, pe mitropoliții și episcopii de la acea vreme. Era o atmosferă foarte caldă între dânșii. Vlădicul Justinian era între cei tineri, restul erau spre octogenari: senini, veseli, glumeți, cu simțul umorului. Nu îți venea să crezi că aceia în fața cărora ești acolo undeva într-un colţ, sunt corifeii Bisericii Ortodoxe Române. Erau puțini atunci, erau 13 eparhii în toată țara. Episcopi erau sub 20, cu episcopi-vicari, cu tot. Oameni de înaltă calitate. Vlădicul Justinian era privit cu foarte multă prietenie și dragoste paternă din partea celor mai în vârstă și cu frățietate din partea celor cam de-o vârstă pentru că avea felul acesta de a fi: deschis și luminos, cu ochii aceia albaștri, întotdeauna zâmbind, firea aceea de care te apropii cu drag. Mai târziu, mai ales după ce a devenit episcopul Maramureșului se ținea cont de cuvântul său, a avut cuvânt greu și hotărâtor și înțelept în momentele grele ale bisericii, în acele împrejurări delicate, după anii 1990. Istoria după aceea l-a confirmat, că a avut mare dreptate și dânsul și cei care l-au aprobat și și-au asumat aceeași poziție, inclusiv în ceea ce-l privește pe patriarh. Întotdeauna a avut înțeleaptă poziție și când a fost cu mitropolia Clujului, cu alegerea mitropolitului Bartolomeu Anania când noi credeam că vom reuși să-l convingem să se întoarcă. Nici nu a vrut să audă acest lucru. Dânsul a fost cel care a indicat persoana potrivită pentru acele vremuri, iar istoria i-a dat perfectă dreptate.”
Părintele Iustin Tira i-a rămas alături Preasfințitului Justinian și după ce a fost hirotonit preot. Deloc întâmplător, hirotonia sa a avut loc exact în ziua de naștere a episcopului Justinian Chira, ca și cum Dumnezeu voia să îi vorbească tânărului preot și să îi indice încă o dată că viața lui stă sub semnul ocrotirii directe a unchiului său, vrednicul de pomenire arhiepiscopul Justinian Chira.
„Am rămas în același loc și când am fost ales preot. Am rămas preot la catedrală și am continuat să slujesc cu Preasfințitul Justinian când venea la catedrală. Și apoi l-am însoțit și pe teren în unele ocazii. Am fost hirotonit într-o zi de 28 mai, era zi de Rusalii, am fost hirotonit în ziua sa de naștere, în 1988, de arhiepiscopul Teofil Herineanu. A fost o vreme și secretar eparhial la arhiepiscopul Teofil” – a amintit nepotul ÎPS Justinian.
Părintele Iustin Tira mai relatează că era o adevărată binecuvântare să slujești alături de părintele Justinian. În preajma lui se simțea duhul de rugăciune pentru că arhiepiscopul Justinian reușise să pună în practică îndemnul Sfântului Apostol Pavel: “Rugați-vă neîncetat”.
„Era o slujire plăcută, Preasfințitul Justinian avea un fel de a fi înțelegător, se purta cu foarte multă bunătate și în slujirea liturgică, nu numai în relațiile interumane. Era la fel de cald și calm, extrem de concentrat la slujbă. Eu îl vedeam cum își murmura rugăciunea și în afara rugăciunilor pe care le rostea fie în taină, fie cu glas tare, în pauzele dintre ele, când era o altă parte a slujbei. Nu înceta rugăciunea niciodată de cum intra în biserică până ieșea. Transmitea un duh al rugăciunii, al liniștii, al păcii aceleia lăuntrice pe care ți-o dorești când mergi la Biserică, indiferent ca preot sau credincios, ți-o dorești să o găsești acolo și noi o găseam întotdeauna, chiar și noi cei care slujeam în fiecare duminică și sărbătoare, uneori și peste săptămână. Nu devenea o corvoadă de care abia aștepți să scapi. Dimpotrivă”, relatează nepotul părintelui Justinian Chira. (va urma)
