La Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, reabilitarea ambulatoriului, finalizată în proporție de 70%

0
141

Spitalul Județean de Urgență Baia Mare este beneficiarul unui proiect de modernizare și dotare a ambulatoriului integrat ce presupune investiții în toate cabinetele medicale de specialitate.

Vizate sunt atât cele din sediul central, cât și cabinetele din cadrul Policlinicii 2 și a Policlinicii sportive. În cele trei locații, gradul de implementare a proiectului diferă. Astfel, la ambulatoriul din spital lucrările sunt gata în proporție de 70%, în timp ce la policlinica sportivă gradul este de 85%. La Policlinica 2 însă, modernizarea cabinetelor din ambulatoriu este terminată. Detalii despre acest proiect au fost prezentate într-o conferință de presă, de către conducerea spitalului.
„Dacă ne referim la proiectul ambulatoriului putem să ne gândim că are trei beneficii. Odată discutăm de o reabilitare de care era nevoie, apoi de o dotare cu aparatură și în al treilea rând de înființarea de cabinete cu specialități noi. Vom avea ramuri medicale, care nu se vor regăsi în județele limitrofe. Odată cu finalizarea acestui proiect vom putea spune că, pentru o perioadă bună de timp, am închis problema cu aparatura medicală în ambulatoriu. De asemenea, cenușăreasa ambulatoriului, respectiv medicina sportivă, a fost pusă în prim-plan. Probabil mulți dintre voi știți că Policlinica sportivă arăta, până acum câteva luni, într-un mod nedorit. Clădirea era într-o avansată stare de degradare. Astăzi a venit și rândul ei și mă bucură acest lucru”, a declarat Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean.
Prezent la eveniment a fost și președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, care a precizat că ambulatoriul integrat a fost ultima parte din spital, care nu a beneficiat de o reabilitare capitală în ultimii ani.
„Intervențiile pe care le facem cu acest proiect sunt esențiale. Este ultima bucată total nereabilitată din spital. Trebuie spus că ambulatoriul nu a fost închis pe perioada lucrărilor, nu este închis și nici nu va fi. Odată ce se finalizează o bucată, se dă în exploatare și se continuă cu celelalte. Fiecare etapă se face cu pacienți în interior. Nu se închid serviciile medicale”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ.
Odată ce lucrările la ambulatoriul integrat vor fi gata, spitalul va oferi cinci specializări noi și va acoperi aproape întreaga gamă de specializări medicale, cu excepția medicinei nucleare și a geneticii.
„Cele cinci specializări noi sunt: neonatologia, care va asigura un program de urmărire a nou-născuților prematuri în continuarea proiectului de dezvoltare a maternității. Al doilea cabinet este cel de radioterapie. Nu toți pacienții intră în programul național de radioterapie. E nevoie de o evaluare preintervențională și cabinetul va facilita accesul pacienților oncologici la radioterapia. Al treilea cabinet este cel de ATI. Vom mai avea două specialități pediatrice, respectiv cardiologia și pneumologia pediatrică, de care noi avem mare nevoie”, a declarat dr. Lucian Bogdan, directorul medical al spitalului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.