Cunoscut medic neonatolog din Baia Mare intră în politică

0
210

Dr. Margareta Pîrvănoiu, șefa Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, s-a hotărât să intre în politică. Anunțul oficial în acest sens a fost făcut în urmă cu câteva zile, pe rețelele de socializare, după ce oficialii PSD Maramureș au precizat că Margareta Pîrvănoiu se află pe listele pentru Senat.
„În cei peste 25 de ani de când activez în sectorul medical, am învățat un lucru esențial: atunci când lucrăm împreună, putem salva vieți! Cu ajutorul donațiilor din partea partenerilor privați, am reușit, în ultimii ani, să dotăm secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare cu echipamente medicale de ultimă generație fără de care n-am fi reușit să oferim nou-născuților șansa la viață și, mai ales la un viitor sănătos. Cu mâna pe inimă vă pot spune că parteneriatul public-privat, pe care l-am văzut funcționând cu succes în secția de Neonatologie, a făcut diferența, de multe ori, între viață și moarte. pentru sute de copii născuți prematur. Așadar, cred cu tărie că doar printr-un parteneriat real, între stat și mediul privat, putem construi un viitor puternic pentru această țară. Mediul de afaceri are expertiza, curajul și viziunea necesară, în vreme ce statul român trebuie să fie un partener de încredere. Sunt mărturia că o astfel de colaborare are rezultate benefice, concrete. De aceea, vreau să continui. Să lupt pentru ca fiecare spital din România să aibă acces la resursele de care are nevoie și fiecare copil să aibă șansa la viață!” – a declarat dr. Margareta Pîrvănoiu, șefa Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.
Un lucru inedit pe scena politică din Maramureș îl reprezintă și faptul că soțul său, Costel Pîrvănoiu, a obținut un mandat de consilier local al Băii Mari din partea AUR. Mai mult, acesta s-a angajat și în cursa pentru funcția de primar la municipiului reședință de județ. Acest “cuplu” PSD – AUR este un exemplu unic pentru județul nostru.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.