Activități educative pentru copiii în situaţii de risc social din Sighetu Marmației

0
32

Primăria, prin Direcția de Asistență Socială, informează că toţi copiii cu vârste cuprinse între 6-12 ani, dar care nu frecventează un program de tip „afterschool” la școală, pot beneficia de activități educative și sprijin în efectuarea temelor școlare.
Acestea se ţin la „Centrul De Zi Acasă”. Programul este dedicat copiilor care merg la școală şi după-amiază. Participarea la activități este gratuită, în limita locurilor disponibile. Au prioritate copiii care provin din familii aflate în situații de risc social.
„Ne adresăm copiilor comunității noastre, cu vârste cuprinse între 6-12 ani, care nu frecventează un program de tip after­school sau step by step la școală, cu un program de activități educative și sprijin în efectuarea temelor școlare. Acest program se adresează și copiilor care merg la școală şi după-amiaza. Participarea la activități este gratuită în limita locurilor disponibile. Programul se adresează în special copiilor proveniți din familii aflate în situaţii de risc social” – au explicat cei de la Centrul De Zi Acasă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.