Arhive Zilnice: 24 septembrie 2024

Toate ca toate, au avut nevoie băimărenii de Castaniadă, după ani de pauze voite şi forţate. Dar preţurile, dom’le, preţurile. Nu mari, exagerate. Ironice chiar. 10 lei paharul cu must botezat creştineşte. 30 lei un kurtos kalacs. 15 lei suta de grame de castane prăjite...adică...

Primul lot al DJ 184A (Dumbrăvița - Rus) are un stadiu de execuție avansat și va putea fi dat în folosință începând cu luna viitoare, anunţă autorităţile maramureşene care au verificat stadiul lucrărilor de reabilitare, aflate în desfășurare pe DJ 184A. „Stadiul fizic al primului...

Peste 200 de funcționari de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în frunte cu ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, au scos nămol din gospodăriile inundate din comuna gălățeană Costache Negri și au distribuit ajutoare localnicilor. Alături de funcționarii din minister, au mai fost prezenți colegi...

Romi Mihăescu, secretar general în Autoritatea Națională – Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPD) și Monica Violeta Solomie, șef serviciu în cadrul aceleiași instituții, s-au aflat într-o vizită de lucru în Maramureș, la ASSOC, unde au vizitat Locuințele Maxim Protejate de la Groși. Prezența lor...

Un bilanț al Salvamont România pentru luna august arată că salvatorii montani au intervenit în 529 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical. De asemenea, 756 de persoane au primit ajutorul lor. Au fost 184 de persoane accidentate și predate...

Ultima zi la Sărbătoarea Castanelor, o zi solicitantă pentru voluntarii de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, de la Centrul Local Maltez pentru Prim Răspuns în Comunitate din Orașul Târgu Lăpuș și din Echipa de Prim Răspuns a S.V.S.U. Poienile de sub Munte...

Dacă există vreo secţiune a vieţii noastre cotidiene ce ne dezamăgeşte constant aceea este politica. Orice ai face, te loveşti de ea. Ne mai ajută şi presa, fi-ne-ar ruşine, ce promovează constant valori, non valori şi nu-prea-valori din zona politică. La talk-show-uri, agramaţi ce...

CS Minaur Baia Mare se confruntă, tot mai mult, cu mari probleme de ordin financiar. Pentru a reduce cheltuielile, conducerea clubului a trecut la fapte şi a luat două decizii în ceea ce priveşte secţia masculină de handbal. Doi jucători care nu mai intră...

Știința Explorări a participat, la Székesfehérvár (Ungaria), la un turneu de pregătire organizat de MAV Elore Foxconn, la care au mai fost prezente echipele UVC Holding Graz (Austria) și VK Spartak Komárno (Slovacia). Rezultate consemnate: • Vineri, 20 septembrie: Știința Explorări - UVC Holding Graz 3-2...

Început dezamăgitor de campionat pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare. În etapa secundă a Ligii 2 la fotbal feminin, “domniţele râului” au pierdut cu 1-7 (0-2) partida de pe teren propriu cu ACS Roma Florin Pădurean. Şi în etapa de debut, la Politehnica Timişoara,...

În capitală s-a desfăşurat, în 21 septembrie, Cupa României la semi-kempo, competiţie la care au participat şi sportivii lăpuşeni legitimaţi la CSM Baia Mare. Maramureşenii au avut o prestaţie excelentă şi au revenit acasă cu 8 medalii – un aur, 4 medalii de argint...

Și în acest an, Expoziția “Rivulus Dominarum” a reunit numeroși expozanți de renume, printre care și compania locală ButoaieInox.ro, cunoscută pentru inovațiile și calitatea produselor sale în industria prelucrării inoxului. Standul companiei a atras atenția oficialităților locale, care au făcut o vizită specială în cadrul...

La Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor din Baia Mare, a avut loc vernisajul expoziției Anuala Artelor. Expoziția reunește pe simeze 116 lucrări de artă, pictură, grafică, sculptură, arte decorative și multimedia, creațiile celor 71 de artiști membri stagiari și titulari ai Filialei Baia...

Lucrările la acumularea Runcu au început în 1986. Ani la rând s-a lucrat puțin sau deloc, iar legendele spuneau că undeva în fundal au crescut case din piatra valoroasă de andezit cât încă un baraj. Nu contează. De fapt, nu mai contează! Barajul Runcu...

Asociația Scriitorilor (președinte, prof. Săluc Horvat) în colaborare cu Primăria Municipiului Baia Mare a organizat și în acest an, în cadrul Sărbătorii Castanelor, evenimentul cultural menit să îi cinstească pe cei mai vrednici oameni ai cuvântului din urbe. Cu această ocazie, au fost acordate premiile...

Spectacol de drone în premieră în Baia Mare la Sărbătoarea Castanelor! Tot ce avem mai important și mai frumos, ca simboluri și valori, a putut fi admirat pe cer de toți băimărenii aflați la eveniment. Astfel, pe cerul Băii Mari, participanții la festivalul castanelor au...

O nouă investiție stă să înceapă în Orașul Tăuții-Măgherăuș. De această dată este vorba despre modernizarea iluminatului public pe raza localității, lucru ce va aduce economie la bugetul local „Am făcut încă un pas important pentru dezvoltarea și modernizarea comunității noastre. Am semnat contractul de...

Miercuri, 25 septembrie, Asociația Ecologic organizează „Grădina Culturală - Casa din Vale din Breb”, pentru un eveniment dedicat explorării și promovării ariilor naturale din destinația Eco Maramureș. Evenimentul combină imagini, povești inspirate din natură și muzică live. Începând cu ora 18:00, participanții se vor...

Comuna Bârsana are în lucru sală de sport, se montează grinzile, iar investiția a ajuns la 50%. La fel, ne spune primarul Teodor Ștefanca, are finanțare similară CNI și o bază sportivă. Au început de asemenea lucrările la CAV-depozitul voluntar de deșeuri. Se modernizează...

În satul Ferești, aparținător comunei Giulești, urmează finalizarea primului centru de colectare deșeuri prin aport voluntar. Investiția este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță autoritatea publică locală. Centrul de colectare prin aport voluntar asigură colectarea separată a deșeurilor menajere, reciclabile și...