În Sighetu Marmației a început Festivalul de Ştiinţe

0
35

Până în 22 septembrie, în municipiu se desfăşoară cea de-a cincea ediție a Romanian Science Festival. Evenimentul oferă publicului o perspectivă nouă, diversă și creativă asupra științelor și a practicității acestora, evidențiind importanța acestora în viața de zi cu zi. Prin demonstrații, experimente și discuții interactive, festivalul își propune să inspire atât tinerii, cât și adulții să exploreze domeniul științelor.
Desfășurat în cel mai mare format de până acum, evenimentul are în spate munca a peste 350 de elevi, studenți, profesori și specialiști ai domeniilor STEAM (știință, tehnologie, artă și matematică).
În intervalul orar 11 – 17, publicul de toate vârstele este așteptat să ia parte în peste 150 de experimente interactive și prezentări ale laboratoarelor RSF în aer liber. Printre acestea se află, în premieră, secțiuni de Istorie, Arheologie, Inginerie și Sustenabilitate, prezentate la intersecția cu științele.
La evenimentele Romanian Science Festival vor participa 30 de mentori RSF, cercetători și profesioniști veniți din 7 țări exclusiv pentru festival, pe lângă mentorii locali.
„Cea de-a cincea ediție a Romanian Science Festival în județul Maramureș se adresează în primul rând copiilor și profesorilor din urban mic și rural. Ne-am dorit să ajungem la un număr cât mai mare de elevi din aceste medii pentru că aceștia nu au aceleași oportunități ca la oraș. De aceea am decis să vizităm și cel mai mare număr de localități la această ediție, și anume cinci sate și orașe. Vă așteptăm cu un conținut interactiv și creativ”, a transmis coordonatorul festivalului, Adrian Rednic.
Festivalul are două obiective principale. În primul rând, își propune să construiască o punte de legătură între diaspora academică și contextul educațional actual din România, oferind astfel modele de succes și orientare în carieră tinerilor din România. În al doilea rând, evenimentul dorește să ofere o platformă celor care sunt pasionați de știință, cultivând astfel parteneriate locale cu organizații autohtone, inițiative locale și instituții de învățământ preuniversitar și universitar.
Programul din acest final de săptămână este următorul:
• 20 septembrie – Vizite la clase în județul Maramureș
• 21 septembrie – Romanian Science Festival Sighetu Marmației (11-17) – Parcul Central Sighetu Marmației
• 22 Septembrie – Caravana RSF Știință & Artă (12-18) – Breb, Casa din Vale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.