Revista „Nord Literar”, implicată într-un proiect al tezaurizării culturii la Copalnic-Mănăştur

0
57

Revista de Cultură „Nord Literar” a fost partener într-un proiect cultural destinat identificării, tezaurizării și promovării culturii acestui spațiu, desfășurat sâmbătă 7 septembrie, în cadrul Zilelor Comunei Copalnic-Mănăștur. A fost un eveniment dedicat tradiției, creației, cărții, cuvântului care-și au rădăcinile în acest spațiu, spune managerul revistei de cultură „Nord Literar”, Dana Buzura Gagniuc.
Numerosului public prezent în sala Căminului Cultural „Marieta Anca” i-au fost prezentate patru expoziții, fiecare acoperind un domeniu de cercetare, un resort creativ diferit. De la porți de șură, inventariate, cartografiate și expuse în imagini, fotografii și schițe cuprinse în proiectul „Porți de șură din Țara Chioarului (I)”, la cele 40 de lucrări fotografice și 30 de obiecte de ceramică realizate de tineri în cadrul unui proiect al Asociației ARIPI, până la expoziție de carte și de reviste, toate au oferit publicului produs cultural de cea mai bună calitate.
Revista de Cultură „Nord Literar” a prezentat publicului cele șase suplimente realizate în ultimii doi ani, sub forma unor antologii, pe genuri literare și pe autori. Este vorba despre materiale care au apărut în paginile revistei de-a lungul timpului: interviuri cu personalități importante ale culturii române, cronică literară, poezie și parodie, care au fost tezaurizate în volume apărute în condiții grafice foarte bune, a mai precizat Dana Buzura-Gagniuc. Intermezzouri muzicale deosebite au oferit tinerii Zeno Chira – pian, și Bianca Suciu – voce și contrabas.
Managerul Revistei de Cultură „Nord Literar”, Dana Buzura-Gagniuc, și-a prezentat volumul în curs de apariție „Buzura la Berința – Locul de unde n-a plecat niciodată”, o carte în care se vorbește mult despre Copalnic-Mă­năș­tur, despre Berința, despre pădurea Mânânțușului și despre o spectaculoasă mitologie locală. Multe dintre personajele cărților lui Augustin Buzura își au originea în acest spațiu de unde el își trage rădăcinile. De asemenea, Revista de Cultură „Nord Literar” a do­nat Bibliotecii Comunale din Copalnic-Mănăș­tur 12 volume, dintre suplimentele realizate în acești ultimi ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.