Programul Festivalului Internațional „Liviu Borlan”

0
208

După o întrerupere de câțiva ani, timp de trei zile, prin Festivalul Internațional Coral “Liviu Borlan”, ediția a X-a, Baia Mare redevine capitala muzicii corale din România.
Pentru fiecare dintre miile de coriști care au participat, din 2011 încoace, la Festivalul Internațional Coral “Liviu Borlan”, Baia Mare, a fost un bun prilej de cunoaștere și comunicare, prilej de a fi împreună, bucurându-se de descoperirea prin muzică, de lucruri plăcute, comunicând idei, impresii, amestecând stiluri și genuri muzicale, gusturi și trăiri.
Loc de desfășurare în acest an, Colegiul de Arte Baia Mare.

Din program:
Vineri, 6 septembrie, zi de concurs
Orele 16 – 18 – evoluția corurilor participante.
Concerte simultane.
Ora 17,30: Biserica “Sfinții apostoli Petru și Pavel”
Ora 18,30: Biserica “Sfânta Maria”.
Sâmbătă, 7 septembrie
Orele 16-18 – Gala Laureaților, Biserica “Sfânta Cruce”.
În urma selecției, participă în concurs:
CORUL Bisericii Ortodoxe “ADORMIREA MAICII DOMNULUI”, Baia Mare, dirijor Gabriela Cînța, cu piesele: Liviu Borlan – Taina creștinătății; Nicolae Lungu – Pe Tine Te lăudăm; Isidor Vorobkievich – Cerurile Spun; Nicolae Oancea – Sus inima români.
CORALA “ARMONIA”, Baia Mare, dirijor Adrian Iercoșan, cu piesele: Liviu Borlan – Ceteruică din tri lemne; Liviu Borlan – Taina creștinătății; Wolfgang A. Mozart – Ave verum corpus; Georg Friedrich Händel – Hallelujah.
CORALA “DIACONIA”, Cluj-Napoca, dirijor Decebal Gorea, cu piesele: P.I. Ceaikovski – Heruvicul; N. Georgescu – Iubi-te-voi Doamne; Dan Mihai Goia – Cântec și joc din Maramureș; Liviu Borlan – Trece badea.
CORALA “DOINA CODRULUI”, Lozova, Republica Moldova, dirijor Ruslan Bardier, cu piesele: L.V. Beethoven – Măriți pe Domnul; Liviu Borlan – Lasă, mândră, că-i vedea; Victor Nevoie – La cișmele; Gheorghe Danga – Sârba pe loc.
Juriul Festivalului: prof. univ. dr. Cornel Groza, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, președintele juriului; conf. univ. dr. Grigore Cudalbu, Universitatea Națională de Muzică, București; conf. univ. dr. George Dumitriu, Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Iași; conf. univ. dr. Emilia Moraru, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău; Dorin Chereji, Colegiul de Arte Baia Mare.
Organizatori: Asociația “Prietenii Armoniei” și Corala “Armonia”.
Faceți-vă timp și intrați în magia muzicii corale!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.