Pentru că tot străbatem Maramureşul în lung şi-n lat, era nefiresc să ignorăm problema apei în partea de nord. Şi acolo, la fel ca în sud, există un bazin hidrografic generos care, vă reamintim, a generat inundaţii majore peste ani, fie că vorbim de Iza, Vişeu, Tisa, fie de afluenţii lor torenţiali de la munte. Cum arată acum situaţia apei în Maramureşul istoric?
Din rapoartele oficiale reiese că probleme clasice „istorice” au Deseşti şi Ocna Şugatag, la fel Sighetul care se alimentează din pânza freatică a Tisei, ba mai e şi o magistrală fisurată. Probleme au şi Vişauăle, din cauza creşterii majore a consumului, cu venirea acasă a miilor de localnici de la munci. Prima impresie după ce treci Gutâiul e bună: curge apă multă chiar pe cascada lui Alex, cel cu restaurantul. Dar bănuim că e cu pompă şi recirculare, valea aceea e triplă faţă de Valea Albă şi de râul Mara în care se vărsa… Primul râu cu care ne întâlnim e Mara, care are apă. E puţină dar are, curge. Mai la vale, spre Sighet, vedem şi Iza, destul de subţire faţă de râul pe care-l cunoaştem. Nu plecăm din zonă fără a reaminti, pentru a suta oară, că locuitorii din acest areal, din Deseşti la Sighet, plus cei de pe Cosău plus cel puţin jumătate din Valea Izei ar trebui să aibă apă de munte, prin cădere, din barajul şi acumularea Runcu, de vreo 10 ani încoace. Apa să nu fie o problemă pentru ei.
Vedem şi Tisa scăzută, dar nu dramatic. La fel, Vişeul e şi el modest, dacă e să-l compari cu cel ce ducea odinioară şuri şi case, cel pe care se practica plutăritul. Sigur, nu ne aşteptăm la probleme cu apă în Borşa, în ciuda revenirii masive a localnicilor, am văzut vara trecută pârâul Repedea ce vine din munţi, era rece şi furios pe secetă.
Revenim sub Gutâi şi vedem Cosăul, şi el odinioară râu de munte, uneori furios. Acum se scurge lasciv printre bolovani, ce-i drept însoţit de fel de fel de ţevi şi tuburi de aducţiuni de apă. Trecem Gutâiul înapoi şi vedem Cavnicul. Firul ce vine dinspre munte e minuscul, Cavnicul e mai degrabă cel venit din Piciorul Cailor. Apoi intră în tubulatura microhidrocentralei şi aproape nu e, e doar un şir de pietre ude. Ne-am ambiţionat şi am mers la capăt, unde se redau apele râului, după ce au fost puse la treabă. Cascada de la intrarea în Plopiş e aproape anulată. Şi revenim la ce zicea unul dintre cititorii noştri: Poate ar fi timpul ca Statul să facă acumulări, pentru situaţii de gen, la fel cum poate oamenii ar trebui să înceapă să înţeleagă, să-şi facă din primăvară mici acumulări, să adune apă de ploaie în cuburile acelea celebre şi omniprezente.
”Oare se vor învăţa oamenii să irosească mai puţină apă, să îşi facă facilităţi de stocare? Puţin probabil. Ar trebui ca fiecare gospodărie să-şi facă bazin propriu pentru apă de ploaie. Minimum 15-20 mc, plus bazine de 1.000 de litri pentru udat. Plus de construit baraje semiartificiale pe fiecare vale şi torent lateral, umplute cu nisip. Se folosesc în zone aride. Chiar dacă nu curge, se poate săpa puţ şi este apă acolo. Plus plantare de arbori riparieni lângă fiecare curs de apă la câmpie şi deal, să umbrească cursul de apă, rădăcinile lor ajută la infiltrarea apei în sol şi-n pânza freatică”.
