În perioada 3-4 august, Primăria comunei Groși, în parteneriat cu Asociația „Salvați Animalele”, organizează o campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici.
Acțiunea va avea loc la cabinetul veterinar aflat în vecinătatea sediului Primăriei.
”Menționăm că prioritate vor avea câinii, deoarece a crescut numărul sesizărilor cu privire la cățeii fără stăpâni sau lăsați liberi. Prin urmare pisicile vor putea fi programate în limita numărului de animale disponibile rămase. Totodată, prioritate au cetățenii care locuiesc în comuna noastră, astfel vă invităm să vă programați în număr cât mai mare și să nu ratați ocazia de a face un bine animalului dumneavoastră și în același timp comunității” – transmite Primăria.
Programările se fac la tel. 0749681978, de luni până sâmbătă, între orele 10 -18.
Potrivit Legii nr. 258/2013, toți stăpânii de câini care NU au drept de montă au obligația de a steriliza animalul. Aceeași lege prevede și sancțiuni pentru cei care refuză să-și castreze câinii. Amenda este cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei. Foarte important: animalele NU trebuie hrănite cu minimum 12 ore înainte de intervenție.