Sute de oameni au luat parte la sărbătoarea Munților Țibleș

1
96

A fost mare sărbătoare și în acest an pe Munții Țibleș. La cea de-a XI-a ediție a evenimentului au venit sute de oameni pentru a se ruga cu ocazia sărbătorii Sfântului Proroc Ilie. Sărbătoarea Muntelui Țibleș a fost organizată de parohia ortodoxă, Primăria și consiliul local al comunei Groșii Țibleșului.
O sărbătoare de impact și cu mare curaj… Se urcă sus pe Țibleș, an de an, indiferent de vreme. Și de vremuri. Fie pandemie, fie ploaie înghețată ori călduri, Sărbătoarea muntelui s-a ținut. Într-o atmosferă de liniște, oamenii au ridicat la cer rugăciuni, bucurându-se și de peisajele impresionante și de bucuria comuniunii. La coborâre toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească la Moșia lui Dorin.
Monumentul de pe vârful Țibleș – 1839 metri a fost ridicat în 2014, iar de atunci, în fiecare an, în prima sâmbătă după ziua Sfântului Ilie are loc această sărbătoare. Lucrarea a fost realizată de protosinghelul Gavril Horț, părintele slujitor de la Mănăstirea Piatra Fântânele, județul Bistrița, împreună cu cetățenii din localitatea Groșii Țibleșului și administrația locală. Este o cruce în mijloc, cu arcadă și mai multe elemente.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.