Arhive Zilnice: 26 iulie 2024

La data de 25 iulie a.c., polițiștii din Baia Mare au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație produs pe strada 22 Decembrie din municipiu. La fața locului, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 43 de ani,...

În Monitorul Oficial nr. 696 din 18 iulie 2024 a fost publicat Ordinul nr. 3.100 din 4 iulie 2024 pentru aprobarea sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2024 a operatorilor economici. Practic, este vorba despre raportarea contabilă semestrială, pentru prima jumătate a anului...

Copilăria este perioada în care, experimentând și interacționând cu diferite persoane, se pot descoperi aspecte care contribuie la dezvoltarea armonioasă a celor mici. Și în cursul acestei săptămâni, polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au întâlnit cu copiii, pentru a reitera regulile care stau la baza...

Modificările legislative care interzic minorilor să cumpere tutun permit comercianților să verifice vârsta cumpărătorilor. De asemenea, publicitatea pentru țigările electronice este afectată de noua lege. Astfel, legea care a intrat în vigoare de ieri, 25 iulie, permite comercianților să verifice dacă cei care cumpără unele...