E oficial! Vom avea „Sărbătoarea Castanelor” la finalul lunii septembrie

2
472

Castaniada revine în Baia Mare. Evenimentul va aduce noutăți, atât în ce privește programul artistic, cât și focul de artificii, care va lipsi în acest an. După mai multe contre și dispute între consilieri, aceștia și-au dat acordul în cele din urmă pentru organizarea evenimentului.

Aleşii băimăreni au aprobat în ședința de ieri bugetul și data pentru organizarea evenimentului în perioada 22-24 septembrie 2024. Bugetul alocat este de 2 milioane de lei, din care aproximativ 1,5 milioane de lei se așteaptă să fie recuperați din contracte de sponsorizări și închirieri ale spațiilor pe domeniul public. „Conform estimărilor noastre o să obținem undeva la 140.000-150.000 euro din sponsorizări. Avem deja 120.000 de euro, în mare parte cu contracte de sponsorizare semnate sau în curs de semnare. Asta pentru că noi, după ce am aprobat organizarea evenimentului, am lansat solicitările către diverși agenți economici și le-am solicitat sprijinul pentru sponsorizări”, a precizat viceprimarul cu atribuțiuni de primar, Doru Dăncuș.
„Pe de altă parte, colegii de la Patrimoniu și Comercial deja lucrează și au lansat în transparență publică nivelul tarifelor pe care o să le propunem spre adoptare în Consiliul Local, tarife pentru închirierea domeniului public. Din aceste închirieri și diverse categorii de prestații pe care noi o să le alocăm către diverse entități estimăm o realizare de 750.000 de lei. Asta înseamnă că, în total, din cei 2 milioane de lei pe care noi i-am aprobat în proiectul de hotărâre, 1,5 milioane vin din sponsorizări. Doar 500.000 de lei ar trebui să fie susținuți de către bugetul municipiului, din resursele noastre”, a adăugat Doru Dăncuş.

Nu vor mai fi focuri de artificii

Anul acesta, Sărbătoarea Castanelor va aduce noutăți pentru băimăreni în domeniul activităților artistice. Astfel, băimărenii trebuie să se aștepte să vadă noutăți artistice absolute, iar în ce privește focul de artificii, trebuie să știe că acesta va lipsi cu desăvârșire. Însă nu e cazul să-și facă griji, pentru că va fi înlocuit cu un joc de drone, care este mult mai puțin poluator și, probabil mai spectaculos.
„Avem câteva elemente de noutate din zona activităților artistice și culturale, în zona de paradă și a manifestărilor cele mai fierbinți vor fi proiecte culturale inedite, cum nu au mai fost: bufoni regali, grande madame sunt câteva elemente pe care le-am propus ca o similitudine între manifestările pe care noi le-am văzut reușite în alte municipalități cum sunt Cluj sau Oradea. De asemenea, propunem înlocuirea focului de artificii cu un joc de drone”, a mai explicat Dăncuș.
Manifestările vor avea loc ca și în anii trecuți, în centrul vechi al orașului și, respectiv pe bulevardul Unirii, unde vor fi amplasate cele două scene.

2 COMENTARII

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.