Arhive Zilnice: 26 iulie 2024

În 18 iulie au debutat activitățile incluse în atelierul de limba franceză inițiat de Ramona Astalâș și Rodica Mone, profesoare la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, vechi colaboratoare în multe proiecte și coautoare ale unor auxiliare didactice și suporturi de cursuri destinate...

Ania Ilinca Ghișe, elevă a școlii de canto Recreart, a participat, în perioada 19-21 iulie, la concursul de canto “Festivalul Vis de Stea” de la Moinești. Ania, coordonată de prof. Alina Augusta, a obținut locul 1 la categoria de vârstă 11 ani. De remarcat că la...

Însușirea deprinderilor pentru o viață independentă este o etapă importantă în viața tinerilor, mai ales dacă vorbim despre copii sau tineri care au avut parte de un re­gim îndelungat de instituționalizare. Pentru a veni în sprijinul acestor beneficiari, specialiștii din cadrul Direcției de Asistență Socială...

Vechea noastră problemă se rezolvă încet. Am abordat podul de la Seini dinspre Pomi, cu gând de a merge spre Seini - Negrești - Săpânța. Modest, dar e semnalizată intrarea spre pod! Strâmb, nu foarte vizibil, dar e semn!

În comună, ne spune primarul Ștefan Mihalca, sunt două proiecte de asfaltări în curs, unul de 8,6 kilometri, cu finanțare CNI, are câștigător al licitației și, teoretic, poate începe. Al doilea este pe 17,8 kilometri, cu finanțare Saligny, urmează să înceapă lucrările, în 5 sate...

S-au făcut pași importanți pentru construirea centurii metropolitane a municipiului Baia Mare. Șeful administrației maramureșene, Ionel Bogdan, a anunțat că a fost obținut avizul de mediu, iar proiectul a intrat în avizare la CNAIR pentru siguranța circulației. Proiectul centurii metropolitane prevede realizarea a 8 noduri...

Castaniada revine în Baia Mare. Evenimentul va aduce noutăți, atât în ce privește programul artistic, cât și focul de artificii, care va lipsi în acest an. După mai multe contre și dispute între consilieri, aceștia și-au dat acordul în cele din urmă pentru organizarea...

Rezultatele admiterii la liceu 2024 pentru absolvenții de clasa a VIII-a au fost publicate miercuri, 24 iulie, pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor. Admiterea la liceu s-a făcut doar pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională. Cu această ocazie, a reieșit și o...

Nu este niciun secret că sunt alături de presa tipărită, deoarece sub cupola ei mi-am petrecut o bună parte din viața profesională. Da, sunt jurnalist de presă scrisă, îi înțeleg coborârea pe costișa istoriei, dar nu pricep de ce, fără o gândire echilibrată, i...

A fost aprobat proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Baia Mare. Astfel, aleșii locali și-au dat acordul la propunerea de rectificare a bugetului general centralizat al municipiului Baia Mare pe anul 2024. Conform Art. 1, veniturile totale sunt...

Administrația publică locală anunță că se află pe ultima sută de metri în ce privește finalizarea celui mai modern și complex campus pentru învăță­mântul profesional și dual din regiune. Este vorba despre Liceul Tehnologic „Transilvania” din Baia Mare, care va fi dat în folosință...

Primăria Satulung atrage atenția deținătorilor de animale cu privire la riscul pestei micilor rumegătoare, boală care are, deja, câteva focare în țară. „Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Boala se transmite...

„Am plecat de unde cade harta în Dunăre și m-am dus acolo unde se agață harta în cui” Kaiac-canoe este o ramură sportivă care a adus cinste României de-a lungul anilor, probabil este disciplina care a absorbit cele mai multe medalii dintre toate sporturile din...

WWF România a ia atitudine în privința promulgării legii ce permite vânătoarea la trofeu, arătând că sunt ignorate recomandările Academiei Române și argumentele științifice aduse de organizațiile de mediu. „Suntem dezamăgiți că argumentele științifice și juridice au fost trecute cu vederea, așa cum au fost...

Episcopul ortodox al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Iustin a vizitat Căminul Rezidențial „Bunul Samarinean” din localitatea Coroieni, județul Maramureș. Cu această ocazie Preasfințitul Iustin a rostit o rugăciune împreună cu angajații din cadrul instituției, i-a binecuvântat, iar la final a oferit fiecăruia iconițe și...

A fost mare sărbătoare și în acest an pe Munții Țibleș. La cea de-a XI-a ediție a evenimentului au venit sute de oameni pentru a se ruga cu ocazia sărbătorii Sfântului Proroc Ilie. Sărbătoarea Muntelui Țibleș a fost organizată de parohia ortodoxă, Primăria și...

Federația Română de Fotbal a stabilit programul jocurilor din prima fază a Cupei României, ediția 2024/2025. Fază în care vor fi angrenate cele 7 câștigătoare ale Fazei Regionale și 69 de echipe care au jucat sezonul trecut în Liga 3. Turul 1 propune un...

Coșari din România, Germania, Serbia, Estonia și Lituania se adună în 27 iulie, la Sighetu Marmației. În premieră pentru România, parada coșarilor va debuta la ora 10, va pleca de la Hotel Grădina Morii, pe traseul: strada Eroilor, str. Avram Iancu, str. Ioan Mihalyi...

Miercuri, 24 iulie, în cadrul campaniei preventiv–educative “Vacanță în siguranță”, în zona montană din Cavnic, jandarmii montani i-au ghidat pe cei 23 de copii și tineri din cadrul Asociației Club Sportiv Aerofit Baia Mare într-o drumeție pe munte. Tinerii au aflat ce reguli trebuie respectate...

La Value Centre Baia Mare (b-dul Regele Mihai I nr 53), azi, 26 iulie, de la ora 10, începe Târgul de produse bio și viață sănătoasă. Evenimentul se va desfășura până în 28 iulie. Vizitatorii vor putea achiziționa produse de la standurile de: suplimente...