La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost semnat contractul de finanțare pentru înființarea unui sistem integrat de apă potabilă și rețea de canalizare în localitățile Bistra și Valea Vișeului din Maramureș. Proiectul se cheamă “Înființare sistem integrat de apă potabilă și rețea canalizare”.
Contractul de finanțare a fost semnat, miercuri, de către ministrul Adrian-Ioan Veștea și face parte din Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, având o valoare de 22 de milioane de lei. În total, peste 60 de contracte de finanțare au fost aprobate, în toată țara, în valoare totală de 760,869 milioane de lei.
„Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dar și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale. Continuăm să investim în dezvoltarea localităților, în vederea creșterii economice sustenabile, a creării de noi locuri de muncă, a reducerii decalajelor dintre regiuni și a îmbunătățirii calității vieții tuturor cetățenilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.