Arhive Zilnice: 18 iulie 2024
Medalii sighetene la Campionatele Naționale
Două medalii și două recorduri personale au obținut sportivii sigheteni la Campionatele Naționale de atletism, categoria U16, care au avut loc în București.
Clubul Sportiv Școlar Sighetu Marmației a participat cu doi atleți. La probele de aruncarea suliței și greutate. Ștefan Tivadar a devenit vicecampion...
La numărul de pasageri, Aeroportul Satu Mare este în fața celui din Maramureș
Asociația Aeroporturilor din România a întocmit clasamentul cu traficul aerian pe aeroporturile din țară, în luna mai.
Pe aeroporturile din România s-au înregistrat puțin peste 2,2 milioane de pasageri, din care 93% s-au deplasat pe rute externe. Traficul a fost cu 7,78% mai mare decât...
Planurile viitoarei administrații județene: „Prioritatea mea zero, reabilitarea drumurilor județene, construcția noilor drumuri, inclusiv drumurile rapide”
Viitorul președinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a demarat întâlnirile cu reprezentanții direcțiilor de specialitate din cadrul instituției județene.
Șeful administrației maramureșene care își va prelua mandatul din octombrie afirmă că își dorește să fie depășită etapa de studii de fezabilitate și să...
Au început înscrierile la Centrul Universitar Nord Baia Mare
Absolvenții claselor a XII-a se pot înscrie la una din specializările organizate în cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare. Înscrierile au debutat în 16 iulie și se vor încheia în 23 iulie.
La Facultatea de Litere sunt disponibile 183 de locuri la buget și 269...
În Baia Mare • Cerșetorii ridicați de pe străzi! Cei care încurajează fenomenul vor fi amendați!
În urma dispozițiilor date de primar către reprezentanții Poliției Locale, cerșetorii au fost ridicați de pe străzi. Autoritatea publică promite că acțiunea va continua, scopul ei fiind unul îndrăzneț: eradicarea cerșetoriei în municipiu!
„Luăm măsuri categorice pentru a eradica cerșetoria în Baia Mare! Cine va...
Brandul Maramureș, promovat în inima Statelor Unite ale Americii
Pentru al treilea an la rând, Maramureșul a fost punctul de atracție al evenimentului “Weekend românesc pe malul Potomacului”, cel mai mare festival românesc organizat în perioada 12-14 iulie, în inima Statelor Unite ale Americii.
În acest an, Maramureșul a beneficiat de trei corturi amplasate...
Ateliere de vacanță în satul de pe Dealul Florilor
S-a dat startul atelierelor de vacanță în satul de pe Dealul Florilor, adică în Muzeul Satului din Baia Mare. Prima zi a fost dedicată atelierului gastronomic. Firicel și tanti Marița le-au împărtășit copiilor secretele pâinii aurii bine crescută.
„Am învățat cum se frământă aluatul, cum...
Dureros amestec de prostie, nepricepere, fudulie. Și rea-credință
Din păcate, unele lucruri trebuie spuse și subliniate cu roșu. Țărișoara asta se chinuie de decenii din cauza prostiei, nepriceperii, a fuduliei conducătorilor ei. O caricatură superbă a celebrului Mardale, cel ce ne înveselea în Cațavencu, pune sare pe rană. Doi oameni în birt:...
Persoane cu dizabilități din Sighetu Marmației, excursie pe Valea Vaserului
Persoanele cu dizabilități de la Centrele de Îngrijire și Asistență Cloșca, Iuliu Maniu și Ștefan cel Mare Sighetu Marmației, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, au făcut o excursie cu Mocănița pe Valea Vaserului!
„Această aventură a adus multă bucurie...
Mai este atractivă Liga 3?!
15 iulie a fost data limită de înscriere în campionat la nivelul Ligii 3 și de depunere a dosarelor de afiliere pentru echipele nou promovate. Ca în fiecare an, Federația Română de Fotbal se confruntă cu mari probleme în a strânge 100 de echipe...
439 locuri de muncă disponibile în Maramureș
În această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș pune la dispoziția celor interesați 439 locuri de muncă vacante.
Se caută: agenți curățenie clădiri și mijloace de transport, ajutoare bucătari, ajutoare ospătari, asistent personal al persoanei cu handicap grav, barmani, bucătari, cameristă hotel,...
Istoria Muzeului Orășenesc Baia Mare, în imagini
La Bastionul Măcelarilor din Baia Mare poate fi vizitat în această vară, expoziția „Muzeul Orășenesc Baia Mare. 120 de ani de cultură și educație. Povestea noastră 1904-2024”. Expoziția va rămâne deschisă publicului până la sfârșitul anului 2024. În perioada iulie - septembrie, aceasta poate...
Sistem de iluminat public inteligent în Vișeu de Sus
Investiția, în valoare totală de aproximativ 3,1 milioane de lei, beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 3 milioane lei din partea Administrației Fondului pentru Mediu.
Lucrările presupun înlocuirea a aproape 900 de corpuri de iluminat, controlul de la distanță al întregului sistem de iluminat public,...
Clasare pe podium sau în imediata apropiere, obiectivul Minaurului
Pentru stagiunea 2024/2025, secția de handbal masculin a CS Minaur este angrenată în 4 competiții majore: Liga Zimbrilor, Cupa României, Supercupa României și EHF European Cup.
Conducerea clubului a trasat ca obiectiv în Liga Zimbrilor o clasare pe locurile 1-4, poziții eligibile pentru participarea în...
Eveniment • Și a fost clasa a XII-a A…
Da, a fost clasa a XII-a A, promoția 1969, a celebrului Liceu „Dragoș Vodă”, din Sighetul Marmației. Recent, și cei de aproape și cei de departe au cinstit 55 de ani de la absolvire. Eu prețuiesc mult aceste evenimente, deoarece fac parte din elanul...
Model de bune practici • Un fost profesor din Maramureș a ajuns un antreprenor de succes
Vasile Godîncă-Herlea a fost o perioadă învățător, iar ulterior profesor de religie, după ce a absolvit Liceul Pedagogic din Sighetu Marmației. Nu s-a mulțumit cu acest statut, ci a decis să se orienteze spre un alt domeniu, unul în care să câștige mai mulți...
În Sighetu Marmației • Sute de dosare de fond funciar așteaptă rezolvarea
Peste 171 de dosare au fost înaintate către Prefectura Maramureș, din cele 380 înregistrate la Comisia de Fond Funciar din cadrul Primăriei Sighet, de sighetenii care nu și-au clarificat situația juridică a terenurilor pe care le dețin și pentru care nu au fost eliberate...
Cuplurile de aur din Seini, sărbătorite pe scenă
Nunta de aur - „50 de ani de armonie și înțelegere” a fost unul dintre evenimentele importante din cadrul Zilelor orașului Seini „Castrum Zynir” 2024.
Cuplurile, care au primit buchete de flori, diplome aniversare de recunoștință și au închinat o cupă de șampanie, au avut...
Acțiuni de informare • Ultimele modificări în domeniul legislației rutiere
Miercuri dimineața, sub coordonarea polițiștilor Serviciului Rutier, în Baia Mare s-a desfășurat o acțiune de informare a participanților la traficul rutier cu privire la ultimele modificări în domeniul legislației rutiere, în contextul intrării în vigoare a OUG nr. 84/2024.
La această activitate, polițiștii rutieri au...
6 profesori din Maramureș, instruiți despre folosirea inteligenței artificiale, în Viena
Recent s-a desfășurat în Viena, Austria, Un proiect Erasmus+, coordonat de inspector școlar pentru proiecte educaționale Coza Ancuța Maria.
Proiectul a avut ca temă managementul clasei de elevi, folosirea inteligenței artificiale și a tehnologiei digitale de ultimă generație. În deplasarea de la Viena au fost...