Asociația „Salvați copiii” caută voluntari

0
24

Doritorii se pot înscrie pe site-ul www.salvaticopiii.ro, la secțiunea „fii voluntar”, completând formularul online. Cei care se înscriu vor fi contactați în scurt timp pentru detalii.
Sunt 14 filiale în țară unde voluntarii își pot desfășura activitatea, una fiind și în Baia Mare. După înscriere, doritorii vor fi invitați să susțină un interviu de selecție, după care vor fi înștiințați printr-un e-mail în cel mult 3 zile lucrătoare dacă au fost acceptați.
Recomandarea este să fie verificată adresa de e-mail în Spam, deoarece mesajele mai ajung uneori și acolo. În cazul în care nu a ajuns în 3 zile, puteți semnala pe adresa voluntar@salvaticopiii.ro.
Voluntariatul poate aduce un zâmbet în viața unei persoane cu o situație dificilă. Făcând voluntariat, poți avea un impact tangibil în viața copiilor. Îi ajuți să înțeleagă care sunt drepturile și responsabilitățile lor și beneficiezi de pregătire pentru această activitate. Îți antrenezi abilitățile de comunicare în același timp.
„Este o ocazie bună pentru a te forma constant, a pune o cărămidă și un zâmbet acolo unde acestea lipsesc. În ce s-au însumat activitățile de voluntariat la finalul anului? Cei 2.700 de super – voluntari Salvați Copiii au adăugat cu bucurie pe harta voluntariatului din România 67.500 de ore petrecute cu zâmbete, veselie și bucurie alături de copii. Ești pregătit să fii unul dintre ei?” – transmit reprezentanții asociației pe pagina lor de web.
Salvați Copiii desfășoară activități de voluntariat în 11 filiale și 3 puncte de lucru pe teritoriul României

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.