72,32% dintre elevii maramureşeni au luat note peste 5 la Evaluarea Naţională

0
183

Rata de promovabilitate la Evaluarea Naţională este mai mică decât anul trecut. Anul acesta, în Maramureş, 72,32% dintre elevi au obţinut note peste 5 faţă de 76,2% cât s-a înregistrat în 2023, înainte de soluţionarea contestaţiilor.
Mai mult, a scăzut şi numărul notelor de 10 la cele două probe, de limba şi literatura română şi matematică, anul trecut fiind înregistrate câte 34 de note de 10 la cele două discipline principale de examen.
Cele mai multe medii peste 5 la Evaluarea Națională 2024 au fost obținute în București, Cluj și Brăila. La polul opus, cele mai puține medii peste 5 se regăsesc în județele Vaslui, Călărași și Caraș-Severin.
În județul Maramureș au fost prezenți la Evaluarea Naţională 3.461 de absolvenți ai clasei a VIII-a, dintr-un total de 3.642 de înscriși pentru a susține examenul. Din cei 3.461 elevi prezenți, 2.503 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de promovabilitate de 72,32%, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, prof. Ligia Duruş.
La Evaluarea Naţională nu a existat nicio medie de 10. În schimb, 11 elevi au luat nota maximă la proba de matematică şi doar 4 absolvenţi ai clasei a VIII-a au reuşit să obţină nota 10 la limba şi literatura română.
„La proba de Limba și literatura română procentul notelor mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,05%, iar 4 elevi au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 66,94% dintre elevi au primit note mai mari sau egale cu 5. Numărul notelor de 10 (zece): 11. La proba de Limbă și literatură maternă 85,71% dintre elevi au obținut note mai mari sau egale cu 5” – a mai declarat Ligia Duruş.
Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/uni­tăți de învăță­mânt și pe site-ul dedicat (evaluare.edu.ro), pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Contestaţiile au putut fi depuse ieri, 3 iulie, dar lista contestaţiilor rămâne deschisă şi azi, 4 iulie, în intervalul orar 8-12.
Elevii care depun/trans­mit contestațiile completează, semnează și de­pun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori. Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.