Ne-ar plăcea foarte mult ca POLITICA să nu conteze atât în societate. Dar contează, vrei nu vrei. La ea se raportează administraţia, finanţele, investiţiile. De aceea nu ar trebui să ne fie totuna cine ne conduce. Cu România ne-am lămurit, nu detaliem, ştiţi bine ce-cum aţi votat. Problema e că Europa întreagă ajunge la mâna celor mai teribile curente politice care au existat vreodată.
Vă reamintim. În Franţa, extrema dreaptă a câştigat detaşat prima rundă de alegeri, în ciuda apropierii demonstrate a liderei partidului (inclusiv finanţări) de…Putin şi Rusia. Alegerile europarlamentare au demonstrat urcarea vertiginoasă a naţionalismului şi a populismului, cu un grup parlamentar de temut. Sigur, cu excepţii de rigoare, a noastră Şoşoaca cu al ei Lazarus au fost refuzaţi de extrema dreaptă, ei nereprezentând interes. Dar lideri austrieci şi cehi au format alianţe cu Viktor Orban şi extremele s-au atras, ca-n fizică. Totul se petrece pe fundalul unui faliment moral al social democraţiei şi al liberalismului, aşa cum susţine şi filosoful Slavoj Zizek. Nu trebuie să amintim penibilul dezbaterii televizate Biden-Trump ca să colorăm peisajul, cât pentru a sublinia pericolul la care suntem expuşi.
”Naționalismul este o ideologie care creează și susține o națiune ca un concept de identificare comună pentru un grup de oameni. În secolul al XX-lea, interpretarea eronată a anumitor date științifice din acea epocă (privind biologia speciei umane Homo sapiens, antropologia și ereditatea) și amestecul acestor interpretări cu naționalismul a produs ultranaționalismul, concretizat prin mișcări de extremă dreaptă ca fascismul sau nazismul. În a doua treime a secolului XX, naționalismul european promovat își pierde înțelesul inițial și tinde către ultranaționalism și extremism, caracterizat prin rasism și xenofobie, cu precădere în statele cu regim dictatorial, conduse de partide fasciste. În Europa, la jumătatea secolului, cel de-al Doilea Război Mondial se încheie prin prăbușirea puterilor ultranaționaliste și prin preluarea parțială a naționalismului de către regimurile comuniste. Populismul desemnează un tip de discursuri și de curente politice care critică elitele și pledează pentru întoarcerea la popor, de unde și numele acestui curent politic. Este reprezentat de o figură carismatică, fiind susținut de un partid atașat ideologic. Presupune existența unei democrații reprezentative pe care o critică. Populismul politic există din secolul al XIX-lea în Statele Unite ale Americii (populismul rural și mica burghezie dorite să reîncarneze poporul fondator al democrației americane) și în Imperiul Rus (Narodnicii Rusiei Țariste, mergând la popor, visau să restaureze o comunitate pierdută). Regimurile politice, precum au fost cel fascist sub Mussolini, cel nazist al lui Hitler și în general majoritatea dictaturilor, constituie un perfect exemplu al raportului direct stabilit între lider și mase, care definește populismul” – extrase din definiţiile de pe Wikipedia.
Nu simţiţi că ne îndreptăm spre o zonă periculoasă, de la care mai e un singur pas spre dictaturi şi apoi spre dezastru?
