Am simțit nevoia să revenim în munți. A meritat. Ploile plus căldurile au făcut ca natura să explodeze ceva mai repede chiar și sus în munți. Fusesem să vedem rododendronul, cu 2-3 săptămâni înainte, deși anul trecut fusesem pe vremea asta, pe 1 iulie. Acum, am găsit florile verii, într-o explozie neașteptată.
Primul traseu, pentru că nu are logică să mergi să vezi doar un loc în asemenea minunăție, a fost în Borșa din Complex, am urcat cu telegondola, apoi am pornit spre creasta Rodnei, pe Șaua Galațiului. Trebuie lăudați borșenii pentru insistența de a face telegondola, de care, recunoaștem, nu eram nici noi foarte convinși că va fi, după decenii. Fusesem la tăierea de panglică la începerea investiției cu ministrul Turismului Dan Matei Agathon acolo, trebuie să ne înțelegeți. Am urcat cu telegondola a doua zi după furtună, parcarea era închisă, fusese inundată, un om taxa cum credea el. La fel, baltă la pornirea cabinei, de pe versanți curgeau văi serioase. Plouase, dar dur, cum de altfel ploaie masivă am prins și-n Baia Sprie la plecare, cu apa curgând pe drum.
Sus la munte, absolut înălțător. La urcare, am trecut în revistă ce se vedea din Munții Maramureșului, cu Borșa Complex la picioare. Sus, vârfurile din creasta Rodnei. Urci și urci, dai în Piciorul Păltiniș, spre Cimpoiasa, te salută două formațiuni stâncoase frumoase, Piatra Rândunele și Piatra Roșie. Dar cum ieși din pădure, începi să vezi florile. Portocalie frumușică e Pilosella aurantiaca, rușulița. Alta, ca un dragon, Phyteuma nigrum, din familia Campanulaceelor. Dar găsim orhideele sălbatice, Gymnadenia odoratissima, total diferită de orhideele sălbatice din defileul Lăpușului.
Și alte și alte flori, dar nu cea pe care o căutam. Inclusiv urme de zone umede am găsit sus, pe traseu, înainte de urcarea în șa. Erau mușchii aceia specifici plus bumbăcarița, probabil de căutam bine găseam și Roua cerului, cea insectivoră.
Ne facem traseul, dar nu renunțăm. Nu înainte de a ne orienta, de a ne localiza și de a admira vârfurile Piatra Albă, Grohotu și evident Pietrosu cel de 2.303 metri altitudine, care deja aduna aură amenințătoare de nori de ploaie. În stânga, de pe creastă, poți merge spre Șaua Gărgălău și să cobori la lacul Știol. O perfectă drumeție. N-am riscat, mai ales după ploaia din ziua anterioară. Intrăm totuși, după coborârea în Borșa Complex, spre Piatra Rea, pe pârâul Cailor, valea ce vine de la legendara cascadă.
Urcăm greu, au fost inundații, chiar mașini lovite de copaci căzuți, erau utilaje care degrevau valea de bolovani și de lemne.
Ajungem într-o poiană, înainte de fosta carieră. Și da, găsim Bulbucul de munte, Trollus europaeus. Știam că la noi e protejată, nu e, decât în Bulgaria. La noi e doar rară. Dar am găsit… sute, mii! Absolut superbe flori.
Insistăm și urcăm din Moisei, pe traseu chiar marcat ca fiind de offroad, pe Izvorul Dragoș, apoi pe Dealul Stepan, spre vârful Măgura. Vedem Pietrosul din alt unghi, dar continuăm drumul apoi per pedes spre cascada Măgura. Și aici flori, și aici civilizație montană, cu câte un șopru pentru fân. Cu flori de munte și de deal. Cascada, și înainte și acum, prea amenajată pentru gustul nostru, dar frumușică, vivace. Nu stai lângă ea, te stropește de-ți face duș. Și totuși, n-am văzut tot ce era de văzut…
Revenim în Moisei și urcăm invers, pe celălalt versant, spre Munții Maramureșului. Ne spunea odată primarul Tomoioagă de un drum asfaltat până aproape sus, spre o culme de pe care vezi Vaserul la picioare. De jos îl văzusem…de ce nu? Urcăm pe Dealul și pe Valea Jurchii, pe Obcioară. Pe asfalt, dar cu o înclinație ca șarpanta de pe casă… Și urcăm și urcăm… Inițial printre vile de oameni plecați la muncă, apoi printre case modeste, apoi doar printre gospodării de vară și câte un șopru de fân. E semn că ne apropiem de destinație. Cotim ușor stânga, drumul se transforma în drum pietruit, apoi, grație ploilor, în drum offroad autentic, dar ne duce sus, în vârful Lazului. Doar Dealul Prislopașului blochează vederea spre Vaserul în toată frumusețea sa. Dar ne orientam și vedem orașul Vișeu, abia mijit, pâcla de la căldură nu ne lasă să vi-l arătăm. De nu era doar cartierul Valea Scradei.
Cerem îndrumare de la oamenii care căutau ciuperci și ne îndrumă. Avem spre nord, la picioare, Valea Vaserului, așa e, dar în dreapta jos avem Valea Novățului, se vede perfect Poiana Novăț. Avem în față vârful Greabăn, mai încolo vârful Novăț, cu o creastă lateral interesantă, cu doborâturi. Spre dreapta privind spre Vaser, vezi vârfuri mai mari, Țiganu și Toroiaga. Dar coborâm ochii, după pozele aferente și…ne uităm la picioare. Plin de flori. Pe culme, între brazi, privind în jos pre Novăț și Vaser, plin de flori. Sute-mii de bulbuci de munte, plus orhidee, iar altfel până și ca cele de la Borșa! Se mai adaugă o surpriză frumoasă, gladiola sălbatică Gladiolus palustria. Dar mai găsim o Campanula cervicaria ce părea ceva spin, o superbă floare. Plecăm total satisfăcuți, n-am văzut atâta floare sălbatică de mult.
Rămâne doar să revenim cu picioarele pe pământ. E plină zona de minunății, unele nedescoperite, altele prea descoperite, altele nebăgate în seamă. E drept, nici nu era explozie de turiști, trebuie notat, pentru că e la fel de adevărat. Și da, întreaga zonă Vișeu-Moisei-Borșa are de dat lecții întregului Maramureș în materie de turism. Doar că mai e de învățat și acolo. Sunt minunății ascunse, drumuri “secrete”, rute nebănuite. Am aminti doar galeria de mină de 2-3 kilometri ce trece din Baia Borșa direct pe Vaser. Ce valoare turistică ar putea avea o asemenea galerie deschisă, iluminată etc? Inutil de spus că revenim și mai scotocim, nu?
Fără cuvinte…,superb!
Minunat!