Începem prin a vă asigura de stima noastră, pe cititorii ziarului scris la fel ca pe cei din online. Deși e de subliniat o nuanță, pe care nu vrem să ne prefacem a nu o vedea. Unii cumpără ziarul, alții îl primesc gratis. E deja o discriminare, care din păcate naște monștri.
Vă reamintim evoluția presei, ca să înțelegeți și punctul nostru de vedere. Odată cu apariția internetului, a mediilor de informare vii, rapide, presa clasică a avut de supraviețuit. Cu specific neaoș, a avut de supraviețuit nu doar noului, ci și invaziei de site-uri, opinii, bloguri, ale unor mai mult sau mai puțini jurnaliști, independenți sau nu, unii rămași pe dinafară din presă, alții doritori de independență, cu spirit liber. Pe cei din urmă îi salutăm și-i asigurăm de stima noastră. Doar că, din păcate, s-a format un public anume. Al intransigenților, al celor care “știu ei mai bine”. Culmea, sunt cei care primesc produsul muncii noastre gratis! E ca la concertele gratuite date de primării. “Ce nașpa cântă deja Holograf…au îmbătrânit…”, aud de la oameni care n-au plătit bilet, dar i-au văzut pe Holografi de 10 ori. Nu sună cumva…nefiresc?
Așa și cu judecătorii de presă. Stimați cititori de online… aveți de-a face cu un produs care, datorită vremurilor, ajunge la Dvs gratuit. Texte scrise de oameni cu de la 5 la 30 de ani de experiență de presă, unii cu rezultate majore, cu premii. Care e reacția Dvs? Aruncați cu noroi. Din poziția voastră, aceea de a nu fi scris o știre, un articol, un reportaj sau o anchetă în viața Dvs! E ca și cum v-am învăța noi cum să faceți proiecte europene, să conduceți autobuzul sau să culegeți sparanghelul. Da, am avut și reacții gen “Sărakilor, ați rămas amărâților în țară, vă meritați soarta!” Să ne iertați, dar nu vă permitem! Semnatarul acestui editorial a cerut colegilor de la tehnic în mod special să-i lase toate comentariile la texte, rele sau bune! Dar asta nu înseamnă că nu e de reacționat.
Și mai e o nuanță, ceva ce ar trebui să respectați. Dvs primiți un produs online făcut de o echipă a unui ziar cotidian. Adică zilnic… în traducere pentru cei cu sărakii și alte maltratări ale limbii române. Nu avem cum să ne oprim o zi, două, că am obosit sau e cald sau plouă, ori e de mers în concediu. Cei care dau lecții de presă neștiind nici măcar limba română poate nu prind ideea. Ce spunem? Că aici nu e pauză. Da, nu sunt zilnic texte senzaționale, ziarul se face sub presiunea timpului, el trebuie să fie terminat până la o anume oră, ca să ajungă la tipografie la timp…de aceea e și frumoasă munca aceasta. Textele se scriu la viteză. Sub presiune. Ele trebuie să conteze, să fie de interes, să fie vii. Nu e o muncă ușoară, nu se face de pe plaje însorite. De aceea cerem o țâră de respect. Puteți veni să dați probă de lucru, de credeți că nu facem față și Dvs ați scrie mai bine! Vă reamintim, munca jurnalistului, fie el de presă scrisă, online, televiziune, începe în fiecare dimineață în fața unei coli albe de hârtie. Și nu a unei coli, a 3-4-5-6 coli. Poate respectați măcar asta.
