Subiectul revine în actualitate în campaniile electorale, dinaintea europarlamentarelor. Eu cred că rezultatul comasării alegerilor a confirmat adevăruri uşor de anticipat.
Chiar dacă prezenţa electoratului la urne a fost modestă, localele au salvat europarlamentarele. Cu o ştampilă aplicată în plus pe buletinul de vot, alegătorii nu au câştigat, nici nu au pierdut. În cazul partidelor, PNL a câştigat, iar PSD a pierdut europarlamentari. Privită în ansamblu, comasarea nu a influenţat cu nimic numărul europarlamentarilor proveniţi din partidele aşa-zise naţionaliste, suveraniste sau extremiste. După unele păreri, cică adepţii şi simpatizanţii lor ar fi împotriva deciziilor luate de forurile europene. Euroscepticismul, fenomen ce prinde contur şi în România, mai ales, în rândul tinerilor, este o realitate ce poate fi înţeleasă, acceptată, eventual temperată, însă de dispariţie nu poate fi vorba. Pentru înţelegerea cât mai corectă a fenomenului, trebuie făcute câteva precizări, ce ţin de istoria extinderii UE. Căderea comunismului şi reîntregirea Germaniei au dat semnalul că uşa intrării în UE va rămâne deschisă pentru toate ţările din fostul bloc comunist, însă diferenţiat şi condiţionat. Zis şi făcut, motiv pentru care aderarea a avut loc eşalonat, în funcţie de modul efectuării temelor impuse de forurile UE candidaţilor. Context în care România a aderat la marea familie europeană alături de vecina noastră Bulgaria, de abia în 2007. În ideea că şi ei vor fi cetăţeni europeni cu drepturi egale şi în ţară va curge lapte şi miere, pentru români, intrarea în UE a fost o bucurie mare, plină de speranţe. Să ne amintim că mulţi conaţionali tineri nu au avut răbdare şi nu au aşteptat aderarea oficială a ţării la marea familie europeană. Pe căi numai de ei ştiute, au migrat în ţări din UE, SUA, Canada şi în lumea largă. Înainte de aderare, partidele aflate la putere şi în opoziţie în unanimitate au fost de acord că locul României trebuia să fie în UE. Da, numai că planul de acasă, inclusiv al opiniei publice, nu s-a potrivit cu cel din târgul negocierilor dominat de structurile UE. După anii petrecuţi de România în UE, euroscepticii pun întrebări cu răspunsuri argumentate greu de formulat. Mulţi români consideră că entuziasmul şi dorinţa românilor de a trăi mai bine au fost speculate de oficialii care au negociat aderarea. Opinia publică nu a luat cunoştinţă de condiţiile impuse de UE României în scopul aderării. În spaţiul public, analiştii şi economiştii contemporani cu preaderarea nu au pus în discuţie eficienţa negocierilor şi consecinţele negative, care ar putea să apară după aderare. Altfel spus, nimeni nu a explicat că fenomenul o să aibă un preţ inevitabil plătit de întreaga societate. Cu toate că erorile făcute de guvernanţi s-au ţinut lanţ, opinia publică nu a protestat. De altfel, românului chiar dacă-i arde casa, el ştie să protesteze numai când se pune problema majorării pensiilor şi salariilor. În timp ce polonezii şi-au retehnologizat industria, guvernanţii noştri au vândut-o investitorilor „strategici”, veniţi din UE sau din alte părţi ale lumii, dornici să se îmbogăţească pe spinarea şi sudoarea poporului român. Deşi aderarea a legalizat migraţia milioanelor de români, în societatea din interiorul ţării a generat conflicte, complicaţii şi nemulţumiri în rândul mai multor categorii sociale şi profesionale. Spre exemplu, în privinţa subvenţiilor discriminatorii, oferite de UE prin APIA, fermierii români au dreptate. Degeaba, din cauza negocierilor făcute în defavoarea agriculturii, în continuare vom consuma produse agricole din import, indiferent de originea şi natura lor. Nu cred în teoria că România a devenit o colonie, iar românii sunt consideraţi cetăţeni de mâna a doua. Bine este că opinia publică din ţară şi din alte ţări din UE începe să înţeleagă că instituţia este costisitoare, cheltuielile eurodeputaţilor nu pot fi controlate, iar birocraţia şi corupţia de mai multă vreme au prins rădăcini. Contradicţiile între Comisia Europeană şi Parlamentul European sunt la ordinea zilei, iar cetăţenii nu au habar cu ce se ocupă Parlamentul European. Pe bună dreptate, în campania electorală, europarlamentarilor români li s-a reproşat că sunt umili, acceptă orice decizie şi deşi au venituri cu nemiluita nu poartă interesele României. Prezenţa în Parlament a unor eurodeputaţi scandalagii nu trebuie să ne îngrijoreze. La o adică, ţara nu din cauza lor va pierde, ci a gospodăririi defectuoase a banilor europeni de toate guvernările. Dacă în viitor se va pune problema dispariţiei UE, cei care i-au pus bazele în urmă cu şapte decenii vor avea dreptul să-i decidă şi viitorul. Să nu uităm că omenirea cu bune şi rele evoluează, de aceea odată cu trecerea timpului reformarea tuturor instituţiilor interne sau externe devine inevitabilă.
prof. Vasile ILUŢ
