În Baia Mare – noi locuri în creșe, pentru cei mai mici

0
221

Au început lucrările la Grădinița Nr. 12 de pe strada Industriei, pentru amenajarea a două grupe de antepreșcolari. Din toamnă, aici vor putea fi găzduiți cel puțin 40 de copii de creșă, anunță autoritatea municipiului.
„Avem un deficit de locuri la creșele din Baia Mare, însă ne ocupăm să creăm din ce în ce mai multe locuri, astfel încât să ajungem la numărul necesar. Am demarat deja două investiții importante care vor scădea considerabil această nevoie, prin cele două noi creșe pe care le construim. Până la finalizarea acestora, căutăm și găsim soluții pentru părinții băimăreni pentru a îndeplini cât mai multe dintre solicitări. În urmă cu două luni, am discutat cu cei din conducerea Grădiniței 8, de care aparține și Grădinița 12. Numărul copiilor care sunt înscriși la grădiniță este destul de scăzut, iar spațiul este generos. Am decis astfel să înființăm aici două grupe de antepreșcolari. Am demarat recent lucrările pentru amenajarea spațiului în conformitate cu nevoile micuților. Amenajăm și o sală de mese, modificăm grupurile sanitare, astfel încât să fie potrivite vârstei beneficiarilor, achiziționăm și instalăm mobilier special pentru copiii de creșă. Încercăm să deschidem o grupă de antepreșcolari și la Grădinița Nr. 13 de pe strada Nicolae Bălcescu. Am fost recent și la Grădinița Floare de Colț și Creșa Nr. 10 de pe strada Aleea Amurgului, unități de învățământ unde vom achiziționa noi dotări pentru bucătărie, dar și mobilier unde este cazul. Pe scurt, facem tot ce avem de făcut în așa fel încât cei mai mici dintre băimăreni să beneficieze de cele mai bune condiții în Baia Mare”, a spus Doru Dăncuș, primarul Băii Mari.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.