Atenție la căpușe! 17 maramureșeni, diagnosticați cu boala Lyme

0
159

Este plin sezon al căpușelor. Statisticile Direcției de Sănătate Publică Maramureș arată că au fost 17 cazuri înregistrate, boală acută sau recentă.
Medicii fac recomandări pentru a evita înțepătura acestei insecte, dar, dacă totuși s-a întâmplat, atunci trebuie să intervenim imediat.
„În primul rând trebuie să se prezinte la medic”, spune dr. Rodica Pop, din cadrul DSP.
Pe de altă parte, mai spune ea, este foarte importat să ne ferim de căpușe, pentru a preveni, astfel, mușcătura ei.
În general, aceste măsuri sunt ideale atunci când mergem în natură, acolo unde este cel mai mare risc.
„Purtarea pantalonilor lungi și a cămășilor cu mânecă lungă este o bună modalitate de a împiedica căpușele să se atașeze pe corp. De asemenea, există produse în magazine și farmacii, speciale pentru a ține căpușele la distanță”, mai spune medicul Rodica Pop.
Hainele deschise la culoare, de asemenea, sunt de ajutor, deoarece permit observarea insectelor mai ușor, înainte de a se atașa pe corp.

Ce măsuri putem lua

Pentru a ne asigura că nu avem pe hainele cu care am venit de la iarbă verde o căpușă, putem pune hainele într-un uscător de rufe, la temperatură mare, pentru 10-15 minute. Insectele nu vor rezista la această temperatură.
Dacă, totuși, se întâmplă să găsim pe suprafața corpului o căpușă, aceasta trebuie îndepărtată în cel mai scurt timp.
Mușcătura de căpușă prezintă un risc pentru sănătate, deoarece aceste insecte pot transmite boala Lyme. Afecțiunea este supranumită „boala cu o mie de fețe”, deoarece se poate manifesta în foarte multe feluri, fiind extrem de greu de diagnosticat. De asemenea, boala evoluează lent.
Partea bună este că sub 10% dintre insecte poartă virusul acestei boli, prin urmare nu ar trebui să ne panicăm, chiar dacă ne-a mușcat deja insecta.
Medicii ne recomandă să ne prezentăm în cel mai scurt timp la cabinet pentru a o îndepărta și a primi tratamentul recomandat.
De asemenea, medicii mai spun că în jurul locului unde căpușa s-a atașat de corp s-ar putea să vedem roșeață. Specific este chiar un cerc roșu, o formă inelară. Dacă dimensiunea nu este mai mare de câțiva centimetri, nu e cazul să ne panicăm. Însă dacă inelele roșii sunt mari și mai multe, concentrice, este cazul să mergem la medic. Acestea pot apărea în cazul infecției cu virusul ce produce boala Lyme, dacă nu s-a administrat tratamentul necesar, în timp de câteva zile, până la o săptămână de la mușcătură.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.